Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor vizitează Londra

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 31 martie 2010 ·

Messi şi colegii săi vor întâlni, în deplasare, pe Arsenal, în prima manşă a Ligii Campionilor, în timp ce echipa lui Chivu, Inter, va primi replica ruşilor de la ŢSKA Moscova. Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, FC Barcelona, va debarca în această seară la Londra, unde va da piept cu una dintre cele două formaţii engleze rămase în competiţie, Arsenal. Cele două vor juca prima manşă a sferturilor de finală. Cu această ocazie, pe „Emirates" se va întoarce atacantul francez Thierry Henry, care a cunoscut consacrarea ca fotbalist la gruparea „tunarilor" pentru care a evoluat timp de opt ani, în perioada 1999-2007. Alt jucător care îşi va înfrunta fosta echipă este mijlocaşul gazdelor, Cesc Fabregas, care a părăsit-o pe Barcelona în 2003 pentru a juca la Arsenal, el ajungând chiar căpitanul englezilor. Una dintre vedetele Barcelonei, mijlocaşul Xavi, incert înaintea acestei partide din cauza unei accidentări, a declarat că va face tot posibilul să joace la Londra. „Mă simt mai bine. Am jucat 29 de minute în meciul cu Mallorca şi cred că pot evolua şi la Londra. Nu puteam să pierd un asemenea meci. Trebuie să construim, câte puţin, drumul nostru spre finala de la Madrid, iar de câteva zile numai la această partidă cu Arsenal mă gândesc", a spus Xavi. Misiunea Barcelonei la Londra nu va fi deloc uşoară, Arsenal pierzând doar o singură partidă în Champions League pe teren propriu în ultimii şase ani. Chivu se luptă cu ruşii Echipa lui Cristian Chivu va întâlni, pe teren propriu, una dintre cele mai slab cotate echipe care au ajuns în sferturile Ligii Campionilor, ŢSKA Moscova. Românul, recent revenit pe gazon după o accidentare care l-a ţinut departe de fotbal timp de două luni şi jumătate, a fost convocat de antrenorul Jose Mourinho pentru întâlnirea cu ruşii şi are şanse mari să evolueze ca titular. Conform presei din Italia, Chivu ar urma să joace pe postul de fund

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 21 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 19 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 36 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 35 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 36 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°