Judecătorul Valentin Popescu, vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, a fost arestat, miercuri după-amiază, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, pentru o perioadă de 29 de zile, la propunerea procurorilor DNA Alba, care îl acuză de fapte de corupţie, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că magistraţii au admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile făcută de procurorii DNA Alba pe numele judecătorului Valentin Popescu.
Muntean a spus că magistratul de la Petroşani este învinuit de fapte de corupţie, însă nu a dat detalii, spunând că instanţa nu şi-a motivat încă decizia.
Potrivit sursei citate, decizia Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs.
De altfel, avocatul judecătorului a declarat, în sală, că face recurs la această decizie.
Cosmin Muntean a menţionat că instanţa urmează să îşi motiveze decizia în termen de 24 de ore şi să trimită motivarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va judeca recursul.
Între timp, judecătorul a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene Alba, de unde urmează să fie transferat în momentul în care se va judeca recursul la ICCJ.
Conform unor surse judiciare, judecătorul a fost audiat, înainte de a fi prezentat instanţei, de procurorii DNA Alba.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Petroşani, judecătorul Victor Cherciu, a declarat, corespondentului Mediafax, că în cursul zilei de marţi o echipă de la DNA Alba s-a prezentat la Judecătoria Petroşani, pentru o discuţie cu judecătorul Valentin Popescu, pe care ulterior l-a invitat la sediul DNA Alba.
"Nu ne-au declarat nimic oficial legat de acest caz, pot să vă spun doar că astăzi (miercuri - n.r.) judecătorul Popescu nu s-a prezentat la serviciu", a spus Cherciu.
Într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei Mediafax, de către D