Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astazi se semneaza bursele doctorale la UTI

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 31 martie 2010 ·

Astazi, incepand cu ora 12.00, doctoranzii de anul intai de la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi vor semna contractele de studii in prezenta conducerii universitatii. Astfel, dupa jumatate de an va avea loc demararea efectiva si inceperea acordarii burselor, in valoare de 1.850 lei pe luna, din fonduri europene pentru cei 134 doctoranzi inclusi in program. "Maine (astazi-n.r.), incepand cu ora 12.00, in Sala Senat a universitatii noastre va avea loc deschiderea oficiala a proiectului EURODOC in care 134 de doctoranzi in anul intai primesc burse lunare din fonduri europene de 1.850 lei lunar", a precizat Carmen Teodosiu, prorector cu activitatea de cercetare stiintifica la UTI. Pana acum, doctoranzii de anul intai de la UTI au primit burse din fondurile proprii ale universitatii. Proiectul EURODOC este finantat din Fondul Social European. Studentii au primit, cu titlul de imprumut, pana acum burse lunare de 662 lei, fiind obligati sa returneze sumele primite in totalitate in momentul in care va fi dat drumul finantarii din banii europeni. La inceputul anului universitar 2008-2009, proiectul burselor doctorale a fost implementat la UTI sub titlul "BRAIN - O investitie in inteligenta" si peste 160 de tineri au primit burse de 1.850 lei in fiecare luna.

Astazi, incepand cu ora 12.00, doctoranzii de anul intai de la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi vor semna contractele de studii in prezenta conducerii universitatii. Astfel, dupa jumatate de an va avea loc demararea efectiva si inceperea acordarii burselor, in valoare de 1.850 lei pe luna, din fonduri europene pentru cei 134 doctoranzi inclusi in program. "Maine (astazi-n.r.), incepand cu ora 12.00, in Sala Senat a universitatii noastre va avea loc deschiderea oficiala a proiectului EURODOC in care 134 de doctoranzi in anul intai primesc burse lunare din fonduri europene de 1.850 lei lunar", a preci

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°