Focul cel ceresc încalzeste inima si lumineaza mintea

Din harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Alba-Iuliei,

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal si iubitilor credinciosi,

Urarea ca Hristos Cel înviat din morti

Sa va încalzeasca inimile si sa va lumineze mintile!

Iubiti frati si surori,

Plini de tristete, cu inima îndurerata, cu sufletul rece si cu mintea întunecata, Luca si Cleopa mergeau în ziua de Pasti „la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus” (Luca 24,13). Erau marcati si darâmati de Patimile la care fusese supus Învatatorul lor. Cel ce le sadise în suflet nadejdea în nemurire si într-o Împaratie Vesnica a fost rastignit ca marii facatori de rele si zacea în mormânt de trei zile. Zvonurile aduse de niste femei pioase ca nu L-au gasit pe Domnul Hristos în mormânt, ca îngerii le-ar fi spus ca a înviat, nu i-au convins. Erau mai dezorientati si mai tristi ca oricând. Pentru ca duhul întristarii paralizeaza toate puterile sufletului. „Precum molia roade haina si caria lemnul, asa întristarea distruge sufletul omului”.

Si iata ca „pe cale” li se alatura un calator. Era Hristos Cel înviat, dar ei nu-L recunosteau. Calatorul cel Strain a intrat în vorba cu ei: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul în drumul vostru» Iar ei s-au oprit, cuprinsi de întristare” (Luca 24, 17). Intrigati ca Strainul nu stie tragedia ce s-a petrecut la Ierusalim, I-au relatat cu lux de amanunte patimirea Domnului Iisus Hristos, concluzionând: „Noi nadajduiam ca El este Cel Ce avea sa izbaveasca pe Israel; Si, cu toate acestea, astazi este a treia zi de când s-au petrecut acestea” (Luca 24, 21).

Strainul, cu rabdare, întemeindu-Se pe Scripturi, i-a încredintat ca toate acestea trebuiau sa se întâmple. Si a încheiat dojenindu-i cu bunatate: „O, nepric