Popa: Este datoria BNR să atragă atenţia băncilor asupra exagerării în întărirea standardelor, care poate complica situaţia
Viceguvernatorul a explicat că măsura a fost benefică în perioada crizei, însă ulterior poate avea efecte negative
''Trebuie reluată creditarea în special către sectorul privat, cu accent pe împrumuturile în lei''
Întărirea standardelor de creditare de o manieră prociclică este explicabilă, dar pot exista exagerări care complică situaţia, a declarat, ieri, viceguvernatorul BNR Cristian Popa. "Este explicabilă întărirea standardelor de creditare, dar este de apanajul BNR să atragă atenţia că pot exista şi exagerări care complică situaţia. Se poate ajunge la o dezintermediere mai agresivă care nu face bine pe termen mediu sistemului bancar", a spus Popa, într-un seminar organizat de BNR. El a menţionat că băncile centrale au trei linii de apărare, respectiv colateralul adecvat, provizioanele şi capitalizarea foarte bună. "Banca centrală insistă pe previziuni şi aducerea la zi a valorii colateralului, are loc o ajustare a proiectelor imobiliare", a arătat viceguvernatorul BNR.
Banca Naţională are datoria de a se asigura că băncile nu exagerează în ce priveşte înăsprirea standardelor de acordare a creditelor care ar putea duce la diminuarea ofertei de credite, susţine Popa. Viceguvernatorul a explicat că măsura de înăsprire a condiţiilor de acordare a creditelor a fost benefică în perioada crizei, însă ulterior poate avea efecte negative.
Popa a mai spus că e nevoie de o relansare sustenabilă a creditării în întreaga economie, cu o revenire într-un interval de durată al creditării în special către sectorul privat, cu accent pe creditarea în lei.
"Companiile mici suferă mai mult decât cele mari, ca urmare a contracţiei finanţării bancare", a mai spus viceguvernatorul BNR.
Credite neperformante vor