Libertatea de a alege e idealul pe care încercăm să-l atingem.
Odată, mai demult, am scris următorul text: „Românul spune «lucrez pentru cutare», şi nu «I am with this company» (sunt cu această companie), aşa cum o fac anglo-saxonii. În corporaţiile româneşti, mici şi mari, modelul turmei conduse de ţap, măgar sau cioban e mult mai prezent decât cel al haitei, în care competiţia creează ierarhia, cel al stolului, în care regulile simple dirijează mişcarea întregului, sau cel al caracatiţei, în care fiecare parte se mişcă independent spre binele întregului. Are sistem nervos, dar nu şi creier. Turma are un singur creier, al şefului.
Când vestitul manager Jack Welch vorbea despre cei 4 E şi un P ca fiind criteriile după care îşi alege colaboratorii - să aibă energie, să transmită energia şi celorlalţi, să canalizeze energia şi să definească scopul pentru care ea este folosită, toate acestea nefiind posibile fără pasiune -, vorbea de fapt despre transformarea turmei într-unul dintre celelalte trei modele. Definea, totodată, liderul care inspiră, spre deosebire de managerul care conduce. România are nevoie de lideri în toate domeniile, dar mai ales de oameni care să îşi pună energia în comun".
Ca întotdeauna, viaţa te aduce în situaţia de a-ţi verifica teoriile. De astă dată, mărturisesc că m-am înşelat. Am spus că modelul turmei e mult mai prezent decât celelalte. Am învăţat încă o dată că nu toate sunt ceea ce par. Dispariţia măgarului, a ţapului sau a ciobanului poate pune în valoare calitatea de stol a unei organizaţii. Înainte, ea era eclipsată de personalitatea celui ce conduce autoritar. Ce m-a enervat cel mai tare într-o companie a fost să aud: „Să vedem ce spune boss-ul" sau, mai rău, „să-l aşteptăm pe şeful". Distribuţia responsabilităţilor într-o echipă, delegarea de autoritate sunt armele unui om care înţelege nu să conducă, ci să coord
