Pictează icoane 
pe sticlă. Mai face şi pictură naivă. Nu are studii de specialitate, iar tehnica a dobândit-o prin încercări.

A văzut pentru prima oară icoane pe sticlă la un târg de la Muzeul Ţăranului. Se ducea acasă şi copia mode­lele pe care le ţinea minte. Până într-o zi când o rudă i-a adus un volum cu reproduceri. Şi i-a dat şi prima comandă. A început să facă, apoi, icoane pentru familie, pentru prieteni. A durat vreo doi ani până a avut curajul să se ducă în faţa unei comisii de la Muzeul Ţăranului pentru a-şi prezenta lucrările. Atunci din douăsprezece picturi i-au fost consi­derate bune doar două. Tehnica a dobândit-o prin încercări, prin comparaţie cu ce vedea la alţi meşteri. Apoi a început să fie o prezenţă constantă la târgurile organizate de MŢR. A găsit şi câteva galerii interesate de lucrările ei. Dar nu sunt multe iar, în ultima perioadă, au fost tot mai puţini oameni interesaţi.

Mai întâi Adriana Dinu a lucrat un an ca învăţătoare într-un sat din Banat. Pentru a-şi continua studiile a ales Bucureştiul. S-a înscris la Facultatea de Geografie, pentru că nu avea bani să „meargă pe munte". Auzise de la nişte studenţi din Cluj că „geografii" fac practică luni întregi în munţi. Până la urmă, „practicile" n-au fost chiar aşa cum îşi imagina ea. Facultatea a terminat-o, dar meseria de profesor de geografie nu a practicat-o niciodată. S-a apucat, în schimb, de pictură. Pe sticlă. Treptat, au început să nu se mai vândă icoane. Adriana Dinu s-a apucat şi de picturi naive şi a văzut că acestea se vând foarte bine. „Mi-am dat seama că oamenilor le plac mai mult jucărelele", spune Adriana. Pictoriţa s-a apucat să facă şi alte lucruri: obiecte de mobilier pictate, mărţişoare, linguri de lemn pictate, picturi mici pe pânză. Dar, chiar dacă nu câştigă foarte mult din asta, Adriana spune că nu va renunţa la pictura de icoane.

Pasiunea p