Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zbor deasupra Clujului

Publicat in Romania Libera, joi 1 aprilie 2010 ·

La Cluj s-a creat o comunitate puternică a celor care pilotează, fotografiază avioanele la capătul dinspre Someş al pistei, şi a celor care vânează cele mai mici preţuri pentru a vedea Europa.

Bogdan Pop este mai cunoscut sub pseudoni­mul „ratus" decât după numele său. Asta pentru că este unul dintre fondatorii site-ului Romanian Spotters (rospotters.ro), cea mai mare comunitate românească a pasionaţilor de tot ce înseamnă zbor. În vârstă de 25 de ani, Bogdan a pus pentru prima dată piciorul în avion la 16 ani, când a început un curs de planorism la Cluj, oraşul natal. Atât a fost nevoie pentru a se îndrăgosti de zbor şi de tot ce înseamnă acesta.

Pe la ce vârstă te-ai apucat
 de pilotat?

Bogdan Pop: Am început să zbor la 16 ani, aş fi vrut şi mai repede, dar asta era limita de vârstă. Am vrut să zbor din mai multe motive, unele le pot explica, altele nu. Simţeam că e firesc şi că trebuie să fiu acolo. De mic urmăream în Cluj avioanele care aterizau pe deasupra oraşului, câteodată fugeam de la masă ca să „mai prind unul". Tatăl meu, care avea şi el un loc în suflet pentru aviaţie, m-a încurajat şi m-a motivat să urmăresc zborul, îmi explica tot ce ştia despre aviaţie, mă ajuta când desenam avioane, şi m-a dus la fiecare miting din zona Clujului. Pe lângă aceste lucruri, era nevoia care cred eu că o are fiecare om, să vadă cum e să plutească deasupra lumii de zi cu zi.

Îţi mai aminteşti cum a fost?

B. P.: După atâta aşteptare, prima dată când m-am urcat în planor pentru învăţarea cabinei, şi apoi pentru primul zbor, au fost momente cu sentimente puternice. Era de necrezut că în sfârşit am ajuns acolo, şi când am reuşit să mă obişnuiesc cu gândul, au năvălit senzaţiile din zbor care, în mare parte pentru mine, erau neaşteptate. La primele zboruri am fost furat de peisaj, eram cu ochii pe afară, priveam cum las în urmă pământul la decola

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 54 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 31 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°