Folclorul nou, cel născut din hlizita noastră contemporaneitate, s-a îmbogăţit recent cu o istorie ce nu se putea întâmpla decât în Bucovina, acest ţinut unde totul, absolut totul, este de pe vremea lui Ştefan cel Mare, unde fala ţine adesea loc de adevăr, demnitate, curaj (uneori, de igienă) şi unde, în chiliile mănăstirilor, călugării şi preoţii s-au supus smeriţi poruncii "Să trăiţi bine!", venită de la ăla de sus.

În acest ţinut, aşadar, un fost inginer forestier cocoţat pe tronul Consiliului Judeţean s-a simţit dintr-o dată vajnicul urmaş al domnilor Moldovei. Pe loc s-au strâns lăudătorii în jurul lui ca muştele pe bunătate, care mai de care dornic să-i intre în graţii. Aşa se face că omul a aflat din gura lor o sumedenie de lucruri pozitive pe care le bănuia despre sine din vremea şcolii primare, de când data şi ultima sa lectură, cea cu eroul preferat, Greuceanu.

Convins fiind că e inteligent, plin de iniţiativă, imaginaţie şi energie, ba chiar că ar fi şi foarte arătos (şi că s-ar cuveni să îşi ia o ţiitoare - aşa prevedea funcţia - tradiţia fiind înscăunată de însuşi domnul Ştefan), voievodul judeţean a purces la treburi, neîntârziat răsplătindu-şi lingăii cu dregătorii. De îndată şi unii jurnalişti au prins să roiască în jurul lui numindu-l "geniul obcinilor", mereu gata să aştearnă sub tipar, asemenea cronicarilor de odinioară, sapienţele rostirii voievodale şi pozele ctitoriilor.

Peste nouă mări şi nouă ţări a mers vestea că în ţinutul moldav de la Soare Răsare, leagăn de vechi tradiţii populare, dobitoacele aflate în campanie electorală numai că nu vorbesc. Că, de pildă, oile, cu propriile lor trupuri, scriu sloganuri pe dealuri, că o găină, nemaipomenită a scremut un ou gigantic din aur, gata pictat în stil bucovinean.

Învăţaţii s-au bulucit să vadă minunile, dar au rămas dezamăgiţi: oile scriseseră î