Poliţiştii de frontieră maramureşeni au despistat în trafic un autoturism care transporta, în portbagaj şi în locul destinat roţii de rezervă, ţigări de provenienţă ucraineană, fără documente justificative.
Ieri, 31 martie, în jurul orei 11.00, lucrătorii Detaşamentului Sprijin Operativ au oprit în trafic, pentru control, pe strada Bogdan-Vodă din Sighetu Marmaţiei, un autoturism marca BMW. La volanul maşinii se afla H. Ovidiu de 21 de ani, din judeţul Bistriţa Năsăud.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj şi în locul roţii de rezervă 420 de pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Bărbatul nu poseda documente de provenienţă asupra ţigărilor şi a declarat că a cumpărat ţigările de la diferite persoane necunoscute, de pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, cu scopul de a le comercializa în judeţul Bistriţa Năsăud.
Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990, iar ţigările au fost ridicate, în vederea confiscării.