Una dintre micile compensaţii pe care ţi le oferă viaţa pe aceste meleaguri agitate e să observi cum, din cînd în cînd, lacheii şi lingăii din politica şi cultura românească sînt lăsaţi în ofsaid de şefii lor. Atunci cînd Crin Antonescu a impus alegerea pe liste a conducerii PNL, un cor de urlete furibunde s-a înălţat dinspre sinecuriştii actuali şi viitori ai ICR, TVR, IICCMER etc. etc. Însă atunci cînd PD-L a făcut acelaşi lucru, ce să vezi? De la soldat la general, întreg acest regiment de comentatori, aflaţi la dispoziţia partidului 24 din 24, au început să descopere alte subiecte. Cu aceeaşi ocazie, PD-L a hotărît, inexplicabil, să păstreze trandafirul, odiosul simbol tradiţional al stîngii, care, ne învaţă veteranii mai versaţi în politologie ai regimentului, este o emanaţie directă a Satanei. La nivelul de superstiţios şi voodoo la care a ajuns propaganda ideologică din jurul PD-L, cu incantaţiile ei obscure pe bază de comunism, Revoluţie şi mineriade, părerea mea e că ar trebui să fie mult mai atenţi cu simbolurile. De asemenea, PD-L a mai decis să delege atribuţiile Monicăi Iacob-Ridzi de preşedinte al organizaţiei de tineret. Motivul? Se înţelege de la sine: e însărcinată. Mulţi ar acuza aici un caz clasic de eufemism, acesta ţinînd, se ştie, de chiar pîinea politicii. Totuşi, e foarte posibil să fie vorba de o metonimie în toată regula, graviditatea fiind, din păcate, una dintre metodele deja clasice de evitare nu doar a executării unei sentinţe, ci şi a sentinţei înseşi. Dar să revenim la problemele structurale ale partidului, aşa cum se configurează ele în această perioadă de repoziţionare generală a scenei politice. Liderii, eventual reformatori, ai PD-L se confruntă cu aceleaşi probleme cu care se confruntă liderii şi reformatorii celorlalte partide: necesitatea de a media între interesele diferitelor grupuri din partid, între interesele patid