Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii cu împrumut de 100 de milioane de lei la CE Rovinari

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 aprilie 2010 ·

Cu aceşti bani se va moderniza Grupul Energetic numărul 6, iar la sfârşitul anului 2013 va îndeplini standardele de mediu cerute în Uniunea Europeană.

Complexul Energetic de la Rovinari va apela la un împrumut de 100 de milioane de lei pentru a reabilita grupul energetic numărul 6. Conducerea unităţii a demarat deja procedurile legale şi a început să primească oferte din partea mai multor bănci din România, dispuse să crediteze societatea cu suma respectivă. Tiberiu Trotea, directorul general al Complexului Energetic de la Rovinari, a declarat că firma pe care o conduce nu are posibilitatea de a realiza programele de investiţii decât prin accesarea de credite şi că vor mai fi realizate împrumuturi pentru modernizarea celorlalte grupuri energetice. Potrivit lui Trotea, investiţia în reabilitarea grupului energetic numărul 6 este necesară pentru că acesta a fost oprit încă din 2007, din cauză că nu mai putea funcţiona în parametrii de mediu ceruţi în Uniunea Europeană.

Se vor împrumuta şi pentru grupurile 4 şi 5

În prezent, Complexul Energetic Rovinari foloseşte două credite pentru construirea instalaţiei de desulfurare şi a instalaţiei de transport a cenuşii în fluid dens. Mai sunt necesare alte două împrumuturi şi pentru modernizarea grupului energetic numărul 5 şi a grupului energetic numărul 4: „Trebuie să facem aceste investiţii până în 2014, an până la care s-a convenit cu Uniunea Europeană că trebuie realizate lucrările pentru a putea respecta indicatorii de mediu. În 2011, vom funcţiona cu trei grupuri energetice şi vom introduce în reabilitare grupul numărul 5, iar în 2012, grupul numărul 4. Dacă nu vor exista probleme în 2014, vom funcţiona cu toate cele patru grupuri de 330 de megawaţi. De asemenea, s-a aprobat la nivelul structurii de conducere a Complexului Energetic de la Rovinari construcţia unui grup energetic de 500 de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°