În întâmpinarea Sfintelor Sărbători Pascale, cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila se implică în acţiuni de întrajutorare a copiilor instituţionalizaţi.
Astfel, în ziua de 1 aprilie, la ora 11.00, 81 de copii aflaţi în centre de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, de la Casa "Fulda", din municipiu, vor primi din partea poliţiştilor brăileni câte o sacoşă cu daruri pascale conţinând cozonac, ouă şi dulciuri. Produsele au fost achiziţionate din fonduri ale Biroului Teritorial Brăila al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi Fundaţiei "Ancheta".