La 11 ani, Ianis Hagi este o copie la scară mai mică a tatălui său. "Spre deosebire de mine, el pasează, eu cînd eram tînăr trăgeam din toate poziţiile", se amuză Gică Hagi
Se simte în vocea lui Gică Hagi acea mîndrie de părinte, atunci cînd vorbeşte despre copilul său. Mîndria unui părinte care-şi vede fiul crescînd şi, chiar dacă deocamdată evită să dea astfel de verdicte, călcîndu-i pe urme.
Priviţi cele două imagini de pe pagina întîi. Într-una e Gică Hagi. N-are importanţă cînd, odată. În cea de-a doua e Iannis Hagi. Acum două zile, în Portugalia, acolo unde Academia de Fotbal Gheorghe Hagi participă la "Mundialito", o competiţie ce reuneşte 38 de echipe din 150 de ţări, cu o selecţionată de copii născuţi în 1998 şi 1999.
"Nu vreau să fac eu comparaţii şi nici nu e bine", începe Gică să povestească despre Ianis. "Eu sînt eu, el va fi el, daca bineînţeles va reuşi în cariera asta", continuă. "Dar îmi place foarte, foarte, foarte mult". E evident că e încîntat, altfel folosirea de 3 ori a cuvîntului "foarte" nu-şi avea rostul.
- Te vezi, Gică, pe tine la 11 ani, privindu-l pe Ianis?
- Nu. În primul rînd, că nu vreau. În al doilea, că nu-i normal. Sînt multe lucruri schimbate faţă de cînd aveam eu 11 ani. Condiţii, mentalitate, alimentaţie, tot.
- Hai să încercăm totuşi!
- Păi, din start îţi spun că e diferit. El foloseşte ambele picioare la fel de bine, ceea ce e într-adevăr excepţional. Rar găseşti aşa ceva. Eu eram doar cu stîngul. Apoi, are o tehnică individuală remarcabilă, dar şi o tehnică de joc. Tehnica aia care face diferenţa, dacă înţelegi ce vreau să zic.
- Aici vă asemănaţi.
- Zici tu? Eu zic că nu e chiar aşa. Uite, Ianis pasează mai mult decît mine la începutul carierei. Eu eram mai individualist, driblam mult şi trăgeam la poartă. La el am
