Zi de zi asistăm cu uluire la „evenimente“, evenimente care surprind, în primul rînd, prin inconsecvenţa protagoniştilor, inconsecvenţa argumentării şi, în consecinţă, neloialitatea participanţilor din viaţa politică faţă de sarcinile pe care şi le-au asumat, uneori chiar faţă de partidul din care fac parte. Ceea ce surprinde este elementul versatil, mişcările browniene uneori incalculabile din viaţa politică, variabile mai cu seamă în urma alegerilor, fie prezidenţiale, fie generale, fie din cadrul unor partide. Ceea ce se poate observa este nu numai o neloialitate personală, uneori chiar de grup, dar totodată o instabilitate ideologică atît a unor partide politice, cît mai ales a unora dintre membrii acestora. Aceste evenimente ne duc cu gîndul nu numai la efectele nefaste şi neaşteptate ale sistemului de vot zis uninominal, nemodelat în prealabil de specialiştii partidelor şi care a îngroşat artificial rîndul eligibililor, uneori scoşi din mînecă, din eşantionul doi sau trei, şi insuficient verificaţi. Din contră, dincolo de elementele locale specifice şi subiective, mişcarea browniană incalculabilă deja invocată a personajelor vieţii politice româneşti a dus la apariţia unor aşa-zişi politicieni de partid, care au dat chix într-un interval neaşteptat de scurt, odată cu seismele din cadrul partidelor. Vina a fost şi a lor, dar mai cu seamă a partidelor.
Caracterul oligarchic al partidelor româneşti
Dincolo însă de aspectele ce ţin de persoane, de mobilitatea lor politică circumscrisă de labilitatea lor, determinată nu numai de factori de orgoliu, dar mai ales de considerente în esenţă economico-financiare sau de carierism, reţine atenţia şi incoerenţa cauzelor invocate la care recurg aceste personaje din viaţa politică. Fenomen care dincolo de consistenţa argumentării ne duce cu gîndul, dacă se mai poate vorbi de aşa ceva după 20 de ani de la eveni
