Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa arată selecţionata stranierilor din Liga 1

Publicat in Libertatea, joi 1 aprilie 2010 ·

Într-un ligă de fotbal, precum cea românescă, în care fotbaliştii autohtoni nu se omoară cu firea în ceea ce priveşte profesionalismul şi dăruirea, iar pregătirea la nivel juvenil are numeroase lacune, o echipă formată exclusiv din jucători străini ar fi cu siguranţă una dintre puterile campionatului.

Prezenţa în lot a cât mai multor jucători străini a ajuns să determine succesul în fotbalul românesc şi una dintre condiţiile pe care cluburile româneşti trebuie să le îndeplinească pentru a avea un succes imediat şi spectaculos.

Exemplele date de FC Vaslui (17 străini în lot), FC Timişoara (14) sau CFR Cluj (13) sunt grăitoare pentru saltul calitativ reuşit în ultima perioadă de aceste formaţii.

O selecţionată a jucătorilor străini din campionatul nostru, care nu ar putea trece neobservată, ar putea arăta astfel: poarta ar fi apărată de goalkeeper-ul lituanian al Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, desemnat portarul ediţiei trecute de campionat. El ar fi ajutat de o defensivă compusă din fundaşul dreapta al Rapidului, Helder, de masivii stoperi Cadu şi Nibombe, completaţi pe partea stângă de argentinianul Brandan, devenit revelaţia ediţiei trecute de campionat pe acest post.

Linia mediană ar putea fi compusă din neobosiţii închizători N’Doye şi Ricardo Gomez, în faţa lor găsindu-şi loc rapidul Culio, ”buldozerul” Kone şi tehnicul Wesley. Pantelis Kapetanos, atacantul Stelei, ar fi cu siguranţă letal ca vârf de lance al acestui ”dream team”.

Selecţionata străinilor: Giedrius Arlauskis (Lituania/ Unirea Urziceni) - Helder Ferreira (Brazilia / Rapid), Ricardo Cadu (Portugalia/ CFR Cluj), Dare Nibombe (Togo/ FC Timişoara), Pablo Brandan (Argentina/ Unirea Urziceni) - Ricardo Gomez (Brazilia/ Unirea Urziceni), Ousmane N'Doye (Senegal/ Dinamo), Emmanuel Culio (Argentina/ CFR Cluj) - Yssouf Kone (Burkina Faso/ CFR Cluj), Wesley (Brazilia/ FC V

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 48 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Rusia încearcă să atragă încă o țară din Asia în războiul din Ucraina, acuză Kievul. De unde vin noii soldați ai lui Putin

HotNews acum o ora
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 44 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°