Ani de zile, ierarhia în Liga I la fotbal a fost stabilită de jocurile de culise, de meciurile aranjate şi de „parteneriatele" dintre cluburi. De ceva vreme încoace, însă, ierarhia se stabileşte - sau aşa şi-ar dori unii - la „masa verde".
FC Timişoara a urcat de pe locul 3 pe 2 în clasament şi a ajuns în sezonul trecut în preliminariile Ligii Campionilor în urma unui memoriu făcut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a dat înapoi 6 puncte pe care FIFA i le luase (motivul nu mai contează, e vorba de principiu) după un caz disciplinar. Tot în sezonul trecut şi tot în ultimele etape, mai multe echipe au încercat şi ele victorii la masa verde (Farul spera să se salveze cu un 3-0 la Iaşi după cunoscutul „caz nocturna"), iar retrogradarea directă a celor de la FC Argeş, în urma mega-scandalului de corupere a arbitrilor, a dat peste cap clasamentul.
„Modelul" a făcut prozeliţi şi, de câteva săptămâni, asistăm neputincioşi nu la asaltul calităţii, al valorii, al fotbalului, ci la o întrecere a... memoriilor către Federaţie. Unde, logic pentru unii, se cer pe bandă rulantă victorii cu 3-0 la masa verde. Timişoara vrea 3-0 în meciul cu Rapid (pierdut pe teren cu 0-1) pentru că giuleştenii i-au folosit pe Varga şi Bălan, zice-se ilegal, Steaua e sfătuită să ceară un 3-0 la masa verde cu Dinamo (meci pierdut cu 0-2 pe teren) pentru că pe banca alb-roşilor a stat, cică fără a avea voie, Florin Prunea, Oţelul solicită victoria cu 3-0 în faţa Stelei (0-1 pe teren) pentru că bucureştenii l-ar fi utilizat pe accidentatul Stancu, aceeaşi grupare gălăţeană vrea un 3-0 cu Pandurii, deşi meciul nu a avut loc, pentru că gorjenii îl au antrenor pe, se spune, suspen-datul Sorin Cârţu ş.a.m.d. Şi atunci, despre ce fotbal şi despre ce ierarhie vorbim în Liga I? Până când vom aştepta să avem adevăratul clasament? Până în ultima etapă, aşa cum s-a întâmplat în sezonul tre