Domnule Massimo Gerardi, nu sînteţi pentru prima dată în România. Ştiu că aţi mai fost anul trecut la Liceul „Floria Capsali“, unde aţi pregătit anii terminali în dansul contemporan. Aş vrea să vă întreb dacă pentru spectacolul Depeche Dance, a cărui premieră tocmai a avut loc la Teatrul Odeon, aţi lucrat cu cei pe care i-aţi cunoscut atunci. E adevărat că nu sînt pentru prima dată în România. Anul trecut am stat puţin mai mult, i-am urmărit pe liceenii cu care am lucrat, care au participat şi la o competiţie. Deşi sînt foarte mulţumit de felul în care s-au prezentat, pentru actuala producţie am susţinut, împreună cu Răzvan Mazilu, o audiţie. În decembire 2009, am selectat un grup mixt de protagonişti, cu backgrounduri diferite. În comun au însă o energie extraordinară, care a făcut lucrurile să meargă formidabil. Toţi sînt foarte, foarte tineri. Unul dintre lucrurile la care ne-am uitat cu atenţie a fost interesul lor pentru dansul contemporan. Era important să fie cu adevărat puternic. Am reţinut şi faptul că unii dintre ei au deja ceva experienţă în materie. Nu vin neapărat cu o bază formată în baletul clasic, lucru care este folositor, fără îndoială, dar nu obligatoriu. Ştiu că sînteţi profesor şi de balet şi de dans contemporan. Cum vă împărţiţi între cele două stiluri? Da, aşa este. Susţin stagii şi de dans contemporan şi de balet clasic, chiar dacă la Universitatea de Dans şi Muzică din Köln predau numai dans contemporan. De fapt, în cazul meu şi nu numai al meu, sînt sigur de asta, e vorba mai mult despre acel punct în care ele se întîlnesc decît despre despărţirea lor. Cred că punctul de întîlnire e mult mai prezent decît îşi imaginează multă lume. Poate că diferenţa constă într-un alt fel de a folosi energia. Atunci cînd predau balet clasic, ceea ce îi învăţ pe studenţi nu este o metodă anume foarte strictă, Vaganova, de exemplu, ci ceea ce apropi