Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dani, de ce eşti nervos?

Publicat in Libertatea, joi 1 aprilie 2010 ·

Dani Oţil a făcut circ in timpul meciului de fotbal pe care Naţionala Artiştilor l-a jucat, marţi seară, in cadrul Cupei Smart Fotbal-Effect Energy. Gazda matinalului “Neatza cu Răzvan şi Dani” s-a certat cu coechipierii, a ieşit de pe teren, iar echipa sa a fost învinsă.

Partida a avut loc marţi seara, în Sala Antilopa din Bucureşti. La scorul de 2-0 pentru adversari, lucrători la complexul medical veterinar Marcovet, Oţil a greşit o pasă simplă şi a început să se certe cu Kamara, component al formaţiei Alb Negru. Adversarii au continuat jocul şi au înscris, aşa că Dani s-a supărat şi a ieşit înjurând de pe teren, apoi a cerut cheia de la vestiar şi s-a dus să se schimbe.

A ieşit de pe teren înjurând

După câteva minute bune, iubitul Mihaelei Rădulescu a revenit pe banca de rezerve pentru a urmări restul partidei. Din păcate, echipa sa, din care mai făceau parte Cristi Groza, fratele Loredanei, cântăreţul Tavi Clonda sau Mircea Brânzei, a pierdut întâlnirea cu scorul de 4-2. La partidă a asistat şi manechinul Iulia Roşca, fosta iubită a lui Tibi Bălan, care e imaginea competiţiei.

Îşi ţine mâinile acasă

Dani Oţil s-a întâlnit la Sala Antilopa şi cu fotomodelul Iulia Roşca, aceasta fiind imaginea competiţiei Cupa Smart Fotbal - Effect Energy. Frumoasa ardeleancă nu s-a întreţinut prea mult cu subţirelul prezentator, care, deşi a făcut fotografii cu Iulia, a preferat să-şi ţină mâinile pe lângă corp, probabil temându-se ca un eventual contact să nu fie interpretat greşit.

Face educaţie sexuală gratuit

Fanii înrăiţi ai lui Dani Oţil, care intră pe site-ul prezentatorului de televiziune, daniotil.ro, au parte, pe lângă elucidarea unor enigme din viaţa acestuia - cum ar fi de ce comandă iubitul Mihaelei Rădulescu pizza sub numele de “Ion Ţiriac” - şi de educaţie sexuală involuntară. Pe banda din d

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°