Şi jandarmii făgărăşeni au îmbrăcat joi, 1 aprilie, haine de sărbătoare. Cu toţii au participat la acţiunile dedicate zilei jandarmilor, zi în care se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea primei structuri de acest gen. Cu această ocazie oamenii legii au realizat mai multe exerciţii demonstrative la care au luat parte mai mulţi elevi din Făgăraş.
În 3 aprilie este Ziua Jandarmeriei, zi în care în urmă cu 160 de ani se puneau bazele primei structuri de acest gen. Se întâmpla în anul 1850 când se promulga în Muntenia “Legiuirea pentru reorganizarea dorobanţilor satelor” şi “Legiuirea pentru reorganizarea grănicerilor”. Jandarmii făgărăşeni au ţinut să sărbătorească mai devreme, adică joi, 1 aprilie acest moment important. ,,Jandarmeria Română este în sărbătoare. Se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei noastre, 160 de ani de istorie şi glorie. Noi ne simţim obligaţi ca, la această dată să continuăm tradiţiile de luptă prin onoare, devotament şi loialitate. Dar nu uităm şi sacrificiile făcute de înaintaşii noştri”, a spus maiorulAdrian Şerban, comandantul Detaşamentului de Jandarmi 6 Făgăraş.
Aniversarea celor 160 de ani de existenţă a fost un prilej bun pentru jandarmii făgărăşeni să execute mai multe exerciţii demonstrative. ,,În contextul crizei actuale la nivel naţional, am încercat să reprezentăm în teren un mod de acţiune al echipelor de jandarmi în cazul în care ordinea publică a fost grav tulburată, manifestare care nu a avut legalitate. Subofiţerii au acţionat într-un mod regulamentar conform procedurilor standard de operare la nivelul jandarmeriei române”, a spus maiorul Petru Măran, comandantul Detaşamentului de Jandarmi 7 Făgăraş.
Şi acţiunile dedicate zilei jandarmilor nu se opresc aici. În data de 6 aprilie oamenii legii vor organiza un simpozion intitulat „Jandarmeria- Trecut- Prezent şi Viitor“ la care vor lua pa