„Vedeţi că filmul a început de cîteva minute“ – ne spune fata de la intrare. Ştiam. Să alergi prin Chinatown – după ce traficul din Londra te-a întîrziat deja jumătate de oră – nu-i lucru uşor, dacă vrei să nu se lase cu victime colaterale. „A fost sold out, aşa că s-ar putea să vă găsiţi greu locuri.“ Asta nu suna prea bine, dar dacă tot eram acolo şi aveam bilete, nu mai avea rost să dăm înapoi. Tragem aer în piept şi intrăm în sală. N-au trecut nici cinci minute, dar filmul e deja în mijlocul unei scene de sex, un soft porn cu o coloană sonoră gen Boyz II Men. Spectatorii huiduie. Unii dintre ei au părăsit sala în semn de protest. Alţii urlă la personaje, dîndu-le indicaţii: „Be a man, Johnny!“. Spre sfîrşit încep să arunce cu floricele în ecran.

The Room (regia Tommy Wiseau) nu e un film nou. E din 2003. Nu e nici un film bun, ba dimpotrivă, a fost descris drept „Citizen Kane al filmelor proaste“. Dar de doi ani rulează în cinematografele din Statele Unite şi Marea Britanie, iar în ianuarie, la Londra, la Prince Charles Cinema, a fost sold out – mai ceva ca Avatar. Pentru că este atît de prost, încît oamenii se înghesuie să îl vadă şi pentru că la The Room eşti încurajat să urli replicile împreună cu personajele (iar dacă ai văzut măcar o dată filmul n-o să te poţi abţine), să fluieri, să huidui, să arunci cu obiecte în ecran. Este un film la care îţi laşi acasă bunul simţ şi te transformi, pentru două ore, într-un mîrlan de cinema. În jurul filmului The Room aproape că s-a ţesut o legendă. Actorul care interpretează personajul principal, Johnny, este chiar scenaristul şi regizorul filmului: Tommy Wiseau, un individ cu corp de culturist, păr lung de star rock optzecist, accent nedefinibil şi o faţă ale cărei trăsături l-ar recomanda pentru roluri de nebun ce locuieşte singur în pădure. De fapt, se spune că nimeni nu ştie de unde e sau cîţi ani are, nic