Cu siguranţă, teatrele lirice oferă, la început de primăvară, cele mai multe noutăţi menite să atragă publicul prin diversificarea repertorială sau prin distribuţii în general interesante, uneori chiar performante. Dacă Teatrul Liric din Craiova a propus noua montare Rigoletto de Verdi, Opera din Timişoara a oferit opera mozartiană Nunta lui Figaro în excelenta viziune semnată de regizoarea Marina Emandi-Tiron, în scenografia clasică imaginată de Geta Medinski. Optînd pentru o abordare tradiţională, dar cu repere adesea inedite şi de efect, în decoruri rococo şi costume de epocă elegante şi sugestive, completînd ambianţa prin proiecţii inteligente şi funcţionale, regia propune personaje bine creionate, mereu în mişcare, „inventînd“ un Amoraş simpatic, pus pe şotii, care îi „săgetează“ pe eroii ce se „combină“ într-o intrigă ce astfel capătă logică. O noutate este şi Cherubino – tratat ca un puşti aflat încă la vîrsta pantalonilor scurţi (la propriu), rîzînd din orice, amuzat permanent de propriile năzbîtii –, dar şi Barbarina, o fetiţă de vreo 10-11 ani, cu fundiţe, ciorapi tărcaţi şi fustă scurtă, aşa cum probabil a gîndit-o şi autorul, tipologii ideal interpretate de Gabriela Varvari, respectiv Cristina Sîrb, aducînd, pe lîngă glasuri frumoase, foarte bine conduse, şi farmecul unui talent scenic aparte, plin de umor şi fantezie.

De altfel, fiecare interpret merită să fie aplaudat: Mihaela Marcu a avut ţinuta şi graţia unei adevărate Contese, dar, mai ales, a cîntat deosebit de sensibil şi expresiv, asemenea Narcisei Brumar, impecabilă în Suzana, cuceritoare ca joc, vervă şi dezinvoltură, dar şi ca abordare vocală, perfect adecvată stilistic; dacă Bogdan Zaharia s-a străduit să contureze un Conte credibil, dar cu o lentoare în reacţii, care a distonat frecvent cu spontaneitatea partenerilor, ezitînd parcă să-şi pună în valoare glasul superb chiar