Poatear trebui să recunosc, la fel ca Gombrowicz, că ar fi mult mai subtil dacă nu aş strica una dintre puţinele ceremonii care ne-au mai rămas şi aş lăsa intact ceremonialul poeziei. Au trecut însă peste 50 de ani de la atacul său – atenţie! – împotriva poeziei rimate, declamate şi ritmate, pentru a mai putea rosti asemenea cuvinte. Rar vom mai găsi azi pe unul dintre acei apărători îndobitociţi ai poeziei „pure“, puţini vor mai ridica poetul la rangul de personaj mitologic. Dacă Witold Gombrowicz ar mai trăi astăzi, probabil că ar trebui să îşi direcţioneze concluziile asupra poeziei împotriva celor care proclamă moartea poeziei şi moartea cititorului de poezie. Situaţia s-a schimbat radical. Ceea ce autorul lui Ferdydurke critica în solemnitatea cu care se vorbea despre poeţi a devenit astăzi, prin răsturnare, o trăsătură a atitudinii actuale faţă de poezie. Dacă ne dorim să nu pierdem în literatură orice contact cu individul uman, dacă vrem să evităm totala industrializare şi robotizare a inimii, trebuie să includem poezia şi lecturile de poezie în viaţa cotidiană. Ready-made-urile gîndirii, critica de poezie cvasiinexistentăsau neprofesionistă, falsul utilitarism, deţinătorii „supermarketurilor culturale“ urlă tare prin cetate că poezia a murit. „Este un limbaj infantilizat care nu se mai vinde şi care nu mai are public, căci, nu-i aşa? – spun aceştia –, pentru a înţelege poezia îţi trebuie o formaţie specială, la care nu are acces oricine şi care nu poate fi înţeleasă oricum“. În numele „furiei elementare“ invocate de Gombrowicz (dacă ar trăi în 2010, ar apăra poezia!), voi respinge aceste erori de stil şi distorsionări mincinoase. Să proclami inutilitatea poeziei astăzi înseamnă să fugi de realitate şi să refuzi viul (nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar pe masa mea se află un volum de poezie care se numeşte de-a viul).

Recitirea eseului Cont