Cea de a doua soţie a lui Juan Perón, Eva Duarte de Perón, a cunoscut şi ea o zbuciumată viaţă de apoi. Istoria unică a cadavrului ei începe în prima zi a lungului proces de îmbălsămare făcută de un renumit medic legist spaniol, plătit generos de către preşedinte, pentru a conserva fizionomia defunctei. După un lung priveghi, sicriul este depus la sediul Confederaţiei Generale a Muncii – nu un loc de veci, ci un simplu popas către mausoleul ce urma să fie construit. Trei ani mai tîrziu, în 1955, cînd lovitura de stat îl înlătură pe generalul Perón de la putere, el se află în acelaşi loc. Temîndu-se că trupul neînsufleţit al Evei, „ocrotitoarea dezgoliţilor“, s-ar putea transforma în emblema rezistenţei peroniste, insuflînd curaj pentru acte subversive, noul preşedinte, generalul Eugenio Aramburu, ordonă răpirea sa din sediul Confederaţiei Generale a Muncii. Momentul inaugurează un itinerariu macabru, care se va întinde pe 16 ani. Sicriul este ascuns, pe rînd, în depozite şi birouri oficiale ale Capitalei (printre care şi sediul Serviciului de Informaţii al Armatei), în încercarea permanentă de a i se şterge urma. Căutarea disperată a peroniştilor nu reuşeşte să înfrîngă ingeniozitatea militarilor – în unul dintre popasurile sale clandestine, Eva este ascunsă în apartamentul unui maior al Serviciilor de Informaţii. Stăpînit de teama enormei responsabilităţi, maiorul este mereu vigilent, iar în noaptea în care vede o umbră suspectă lîngă dormitor, trage două gloanţe, convins fiind că se confruntă cu un peronist venit în căutarea cadavrului. Umbra este, însă, a soţiei sale, însărcinate, pe care o ucide din greşeală. Sicriul este mutat din nou, în numeroase locuri din Buenos Aires, ajungînd să fie ascuns şi în spatele unui ecran de cinematograf. Mai multe sicrie identice sînt fabricate şi distribuite în diferite colţuri ale continentului, pentru a-i deruta pe pero