INEDIT l Stewardesele de la o companie aeriană din Spania au pozat nud pentru un calendar, în semn de protest faţă de neplata salariilor. Nu sunt singurele care şi-au pus trupul în slujba unei cauze
Stewardesele s-au dezbrăcat pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra faptului că nu şi-au mai primit salariile de nouă luni, relatează Mediafax.
Calendarul, ale cărui imagini au fost preluate de multe publicaţii spaniole, surprinde însoţitoarele de zbor de la compania Air Comet pozând în ipostaze provocatoare, în interiorul şi în afara aeronavelor. Compania Air Comet este condusă de Gerardo Ferran, preşedintele principalei asociaţii a angajatorilor din Spania, CEOE.
"Nu vrem decât să ne apărăm dreptul de a primi ceea ce ni se cuvine, după ce, timp de nouă luni, nu ne-am primit salariile", a declarat Adriana Ricardo, una dintre angajatele companiei, care apare în calendar. Nu sunt singurele care şi-au pus trupul în slujba unei cauze drepte. Locuitorii unui oraş din Canada s-au pozat goi lângă craterele de pe autostrada 32, acoperindu-şi părţile ruşinoase ale corpului doar cu nişte capace de roţi, pentru a determina autorităţile să repare gropile din asfalt.
Organizaţiile de protecţie a animalelor au folosit de nenumărate ori nuditatea pentru apărarea drepturilor celor care nu cuvântă: au închis în cuşti femei dezbrăcate şi cu trupurile dungate pentru a protesta împotriva folosirii tigrilor în numerele de circ sau au apelat la femei goale şi acoperite de vopsea roşie, pentru a-i face pe oameni să nu se mai uite la coride.
Ingeniozitatea protestatarilor pare că nu cunoaşte limite: anul trecut, fermierii belgieni i-au atacat pe poliţiştii din Bruxelles cu găini şi bălegar, iar unul dintre demonstranţi a reuşit să direcţioneze jetul de lapte din ugerul unei vaci aduse la manifestaţie spre un poliţist venit să asigure ordi