* ciobanii se plâng că le-au scăzut vânzările, fiindcă nu mai există niciun punct autorizat pentru sacrificare lângă Piaţa Mare, locul unde se comercializează miei şi iezi vii
Ciobanii veniţi cu miei şi iezi în Piaţa Mare nu prea erau asaltaţi, ieri, de muşterii. Lumea venea la ţarcurile pline cu animale, privea, se interesa de preţ şi trecea mai departe, fără să se înghesuie să cumpere. Preţul mieilor în viu era de 11 lei per kilogram, în timp ce iezii se vindeau cu 9-10 lei/kg. Ciobanii se plângeau, însă, că nu preţul este de vină pentru interesul scăzut al cumpărătorilor, ci faptul că nu mai există în apropierea pieţei niciun punct autorizat pentru sacrificarea animalelor. "În anii trecuţi am avut vânzări mult mai bune, dar atunci omul avea posibilitatea să îl ia de la mine în viu şi să meargă câţiva metri mai încolo ca să îl taie. Acum e cam proastă organizarea", ne-a spus Ion Tunea, din satul Pitulaţi, care încerca să vândă iezi, cu 9 lei/kg. Venise în piaţă de dimineaţă, iar până la ora 13.00 reuşise să dea doar cinci exemplare. Mieii se vindeau, totuşi, mai bine. Ion Măcreanu, din Bordei Verde, dăduse, până la aceeaşi oră, 17 capete, cu 11 lei/kg.
În ultimii ani, a funcţionat un punct de sacrificare în fostul sediu al Direcţiei Pieţelor, în imediata apropiere a Pieţei Mari. Primăvara aceasta, după ce sediul Direcţiei Pieţelor a fost retrocedat, singurul centru din municipiu autorizat pentru tăierea mieilor şi iezilor funcţionează pe Şos. Baldovineşti, la SC "Dinamel" SRL. * ciobanii se plâng că le-au scăzut vânzările, fiindcă nu mai există niciun punct autorizat pentru sacrificare lângă Piaţa Mare, locul unde se comercializează miei şi iezi vii
Ciobanii veniţi cu miei şi iezi în Piaţa Mare nu prea erau asaltaţi, ieri, de muşterii. Lumea venea la ţarcurile pline cu animale, privea, se interesa de preţ şi trecea mai departe, fără să se