OK, recunosc că titlul e uşor tabloid şi că nu e un articol despre Dumnezeu. Mă puteţi da în judecată. Pentru că este (încă) un articol despre justiţie.

Observ o tendinţă îngrijorătoare la justiţia modernă: judecătorii decid asupra distribuirii banilor publici. Adică ceea ce, în tradiţia teoriei clasice a separării puterilor în stat, ar trebui să facă puterea legislativă şi cea executivă. Puterea judecătorească ar trebui să decidă asupra aplicării legii. În teorie. În practica de ultimă oră însă, judecătorii decid cine şi ce bani ia de la stat. Am cîteva cazuri sîcîitoare din România, dar, ca să nu se supere a priori pe mine magistraţii români, voi începe cu cele din afară.

Curtea Constituţională din Germania a decis că metodologia de aplicare a criteriilor de plată a asigurărilor sociale este neconstituţională şi că trebuie schimbată. Curtea a decis că minorii din familiile sărace trebuie să intre în calculul indemnizaţiei de ajutor social, separat de adulţi (pînă acum li se oferea un procent din suma primită de părinţi). Pe lîngă asta, Curtea a decis că actuala indemnizaţie nu acoperă nevoile minime ale copiilor. Aş putea înţelege argumentul că minorii trebuie trataţi ca persoane separate, deşi mă îndoiesc că e o chestiune de drept constituţional. Dar suma primită ca ajutor social este, după toate normele tradiţionale, o prerogativă a Guvernului şi parlamentarilor. Modul în care societatea îşi redistribuie banii ţine de decizia pur politică a oamenilor aleşi pentru asta. Însă iată că judecătorii intră şi ei în acest domeniu.

Mi s-ar putea răspunde: bine, dar Curtea Constituţională nu este nici în Germania, nici în România, o parte integrantă a puterii judecătoreşti, este o instituţie excepţională, la graniţa între puteri şi care arbitrează conflicte de interpretare a Constituţiei. Corect. Însă, în acest caz, Curtea Constituţională extinde ea