Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epave vechi de mii de ani, descoperite în Marea Baltică

Publicat in Historia, joi 1 aprilie 2010 ·

„Am reuşit să identificăm epavele a 12 nave, dintre care nouă sunt foarte vechi. Credem că unele dintre aceste nave datează din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, altele din Evul Mediu, iar altele sunt vechi de mii de ani“, a declarat Peter Norman, consultant al Consiliului Suedez pentru Patrimoniul Naţional.

Epavele au fost descoperite la o adâncime de peste 100 de metri, în timpul operaţiunilor de explorare a fundului marin efectuate de consorţiul Nord Stream pentru gigantul rus Gazprom, care urmează să amplaseze un gazoduct subacvatic ce va lega Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică.

„Cu ajutorul sonarelor, angajaţii consorţiului au descoperit mai întâi anumite neregularităţi pe fundul mării (...) şi au filmat câteva dintre aceste forme ieşite în relief. Astfel am putut să descoperim epavele“, a explicat Peter Norman.

Această descoperire a fost făcută în afara apelor teritoriale ale Suediei, însă în zona economică a acestei ţări. Datorită temperaturilor joase şi concentraţiei scăzute de oxigen, Marea Baltică este considerată un mediu ideal pentru conservarea epavelor, acestea putând să rămână intacte timp de mai multe sute sau chiar mii de ani. Din acest motiv, Vasa, celebra corabie de război suedeză care s-a scufundat în largul oraşului Stockholm în timpul călătoriei inaugurale, în 1628, a putut fi recuperată intactă, după ce a petrecut peste 400 de ani pe fundul mării.

Vasa este în prezent una dintre principalele atracţii turistice ale capitalei suedeze. În opinia lui Peter Norman, aproximativ 3.000 de epave au fost descoperite şi catalogate pe fundul Mării Baltice, însă experţii consideră că există peste 100.000 de ambarcaţiuni în zonă.

„Am reuşit să identificăm epavele a 12 nave, dintre care nouă sunt foarte vechi. Credem că unele dintre aceste nave datează din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, altele din Evul

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°