Un prieten, ziarist croat, care a petrecut recent câteva zile în Bucureşti, a avut o reflecţie care mi-a arătat că e adevărat că nu te vezi niciodată mai bine decât prin ochii altora. Bunul om a remarcat că în cafenelele şi barurile româneşti nimeni nu citeşte vreun ziar. Lucrul i s-a părut atât de greu de înţeles, încât a tot insistat să i se dea explicaţia. Croat fiind, el vine dintr-o cultură mai degrabă de tip Mitteleuropa decât balcanică, o cultură în care cafeneaua este o adevărată instituţie, în care oamenii vin să-şi petreacă ziua citind, scriind, făcând politică şi plănuind revoluţii. Obişnuit cu moştenirea vieneză a instituţiei cafenelei, omul se aştepta să vadă şi în România, la intrarea crâşmei, un rastel cu ziarele prinse pe nişte bare de lemn care îţi permit să le ţii vertical şi să le răsfoieşti în vreme ce îţi sorbi cafeaua.

Apoi, mi-a mai spus el mirat, nu numai că n-a văzut ziare în cafenea, dar chiar dacă ele ar fi existat acolo, nimeni n-ar fi putut să le citească concentrându-se, într-atât de tare este dată muzica peste tot. „De ce faceţi asta?", m-a întrebat. „La voi oamenii trebuie să răcnească dacă vor să se înţeleagă." N-am ştiut ce să-i răspund, dar am încercat să-i dau o explicaţie pentru absenţa ziarelor din cafenele. Nu m-a lăsat însă să termin, spunându-mi că n-a văzut pe nimeni citind ziare sau cărţi nici măcar în metrou, în afară de cei care frunzăresc apatic fiţuicile gratuite găsite pe peron.

Am încercat să justific şi asta vorbindu-i despre preţul obscen al cărţilor în România raportat la salarii. Despre cum în România o carte costă la fel de mult ca în Franţa, dar că salariile sunt de cinci ori mai mici decât acolo, aşa încât a cumpăra o carte este o adevărată investiţie. Cartea în România de azi e mai degrabă un accesoriu de plajă sau a căpătat statutul bibelourilor. „Da, mi-a zis el, dar sunt sigur că aveţi încă biblio