Eu sînt cea mai fericită fată din lume!

Nu ştiam asta, dar am aflat văzînd filmul lui Radu Jude, duminica trecută – la HBO.)

Da, par eu un nene cu barbă şi care scrie la ziar, dar sînt de fapt fata aia durdulie, urîţică şi îmbrăcată provincial, de care găsesc de cuviinţă să profite toţi. Sînt fata căreia societatea de consum îi cîntă la ureche că e fericită şi norocoasă (neapărat şi norocoasă, să nu cumva să uite asta!), în timp ce se foloseşte fără nici o jenă de ea şi o calcă pur şi simplu în picioare. Nişte indivizi şmecheri îmi flutură în faţă că am cîştigat nu ştiu ce maşină (la volanul căreia ei nu s-ar urca nici morţi, că e o maşină ieftină, de fraieri), îmi spun că sînt cea mai norocoasă şi mai fericită şi mă pun să le fac jocul. Adică să-i conving şi pe alţi proşti că pot fi şi ei cei mai norocoşi şi mai fericiţi din lume şi că indivizii ăia şmecheri mor de grija unora ca mine. Mă pun să beau sucul lor nenorocit, care-ţi produce dureri de burtă, iarăşi şi iarăşi. „Hai, bea-bea-bea! Nu te opri! Bea mai mult!“ Şi eu fac ce zic ei, adică beau, deşi simt că-mi vine să vomit. Iar ei, bineînţeles, nu dau pe mine nici o ceapă degerată. Sînt doar un obiect cu ajutorul căruia ei cîştigă alţi bani.

Eu sînt fata aceea căreia părinţii îi ţin discursuri sforăitoare de tipul „ne-am sacrificat să nu-ţi lipsească nimic, ne-am luat de la gură să avem ce să-ţi punem pe masă“ şi „ehei, cînd eram de vîrsta ta nu aveam ce ai tu!“. Să nu-mi spuneţi că n-aţi trecut prin aşa ceva, că nu i-aţi auzit niciodată pe ai voştri băgînd placa asta ipocrită! În fine, eu am auzit lucrurile ăstea de atîtea ori, încît am impresia că sînt normale şi că li se-ntîmplă tuturor. Bineînţeles că mi-au dat să mănînc şi „m-au şters la cur“ (cum îi şi reproşează la un moment dat tatăl fetei din film), dar asta tot pentru ei au făcut-o. Îi dai să mănînce şi cîinelui pe care-l ai ca