Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii brăileni s-au remarcat la Campionatul de Karate-Do

Publicat in Vocea Brailei, joi 1 aprilie 2010 ·

* cinci lucrători ai IPJ Brăila au ocupat locuri pe podium * la campionat a luat parte şi preşedintele Clubului Sportiv "Dinamo" Bucureşti, chestor de poliţie doctor Elisabeta Lipă

Ieri, s-a încheiat cea de-a XXI-a ediţie a Campionatului de Karate-Do a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Campionatul s-a desfăşurat în zilele de 30 şi 31 martie, la Sala Polivalentă şi au participat aproximativ 80 de sportivi de la toate structurile MAI din ţară. Printre cei care au ocupat locuri pe podium s-au numărat şi cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Astfel, la proba kata masculin agent-şef adjunct Romică Ciupitu a ocupat locul IV, la kumite feminin agent Corina Pascal a obţinut medalia de argint, la kumite masculin, categoria 75 kg, agent principal Bogdan Mavrodinescu a urcat pe treapta întâi a podiumului. De asemenea, la aceeaşi probă, categoria 80 kg, agent-şef Iulian Trancă a ocupat locul II şi la categoria peste 80 kg, locul III a fost ocupat de agent-şef principal Gheorghe Trică.

La clasamentul final pe echipe, Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a situat pe locul I al podiumului, în timp ce Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a urcat pe treapta a II-a şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pe treapta a III-a.

Toţi câştigătorii au primit premii în bani, cupe, diplome şi medalii din partea organizatorilor competiţiei, respectiv, Prefectura Judeţului Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al Judeţului Brăila şi Direcţia de Tineret şi Sport a Judeţului Brăila.

La acest campionat a luat parte şi preşedintele Clubului Sportiv "Dinamo" Bucureşti, chestor de poliţie doctor Elisabeta Lipă care, la final, i-a felicitat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit diplome speciale ce

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 6 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali pentru a discuta despre reforma administrației

Mediafax acum o ora
Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri pr

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°