"Iţi afunzi picioarele in zloata murdară a străzii, pe rând, ridici ochii. Vezi feţele unor necunoscuţi părând să-ţi zâmbească sau ignorându-te sau incruntându-se la tine. Aştepţi ca unul din ei să-ţi arunce o vorbă, aştepţi. Aştepţi. Vorbele se schimbă intre ei, pe rând. Dar nici măcar intre ei nu vorbesc. Priveşti o vitrină, un stand, un panou sau un afiş. Imposibil de realizat un dialog cu o vitrină! O vitrină discută numai cu buzunarele tale. Sau numai buzunarele tale pot discuta, tu nu!"

Pasajul de mai sus face parte din nuvela lui Mircea Nedelciu "Aventuri intr-o curte interioară", din volumul cu acelaşi titlu, apărut in 1979, la Editura Cartea Românească. Textul fusese citit la Cenaclul Junimea cu mulţi ani inaintea tipăririi lui. Imi amintesc ce impact extraordinar a avut asupra noastră, nişte studenţi la Litere pe care banii nu-i dădeau afară din casă. Aş spune dimpotrivă: ne impovărau de griji şi tristeţi, de frustrări şi singurătăţi.

Eram tineri şi voiam să trăim. Voiam să ne cumpărăm cărţi, să mergem la film şi la teatru, voiam să ne bem cafeaua cu frişcă (1,90 lei o cafea mică) la barul de la subsolul Arhitecturii, voiam să lenevim sub soarele toamnei sau primăverii la grădina Cina sau la terasa Dunărea, voiam blugi Levi's, voiam cămăşi in stil italian şi tricouri imprimate, voiam să ascultăm pianul din barul Dunărea, privind către construcţia Intercontinentalului, bând şi noi un coniac fin şi nu romul Jamaica de la Asan, un băruleţ la parterul blocului căzut la cutremurul din 1977, Continental. Nu numai vitrinele ci şi barmanii, ospătarii, vânzătoarele de la librării, colegele sau fetele de la ceaiurile sau seratele studenţeşti - cu toţii vorbeau doar cu buzunarele noastre. Poate că până-atunci nu ştiuseram. Sau poate ştiuseram şi până-atunci, dar din pudoare nu voiseram să acceptăm. Venise Mircea cu "Aventurile..." sale să ne spu