Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni de fiere pentru obţinerea unui job

Publicat in Capital, joi 1 aprilie 2010 ·

Pe o piaţă a muncii în care angajatorii fac legea, candidaţii sunt supuşi la tot mai multe interviuri, fiind nevoiţi să aştepte chiar şi două luni pentru a primi un răspuns. De multe ori, acesta este nefavorabil. Grupul german Metro, unul dintre cei mai mari jucători din comerţul local, a anunţat, la începutul lunii, că va angaja 600 de oameni pentru noile unităţi Real Hypermarket şi Metro Cash & Carry din Bucureşti. Numărul candidaţilor a ajuns la câteva mii, iar pro

Pe o piaţă a muncii în care angajatorii fac legea, candidaţii sunt supuşi la tot mai multe interviuri, fiind nevoiţi să aştepte chiar şi două luni pentru a primi un răspuns. De multe ori, acesta este nefavorabil.

Grupul german Metro, unul dintre cei mai mari jucători din comerţul local, a anunţat, la începutul lunii, că va angaja 600 de oameni pentru noile unităţi Real Hypermarket şi Metro Cash & Carry din Bucureşti. Numărul candidaţilor a ajuns la câteva mii, iar procesul de recrutare a fost extrem de anevoios. „În anii trecuţi, pentru un anunţ publicat, primeam într-o săptămână câteva zeci de aplicaţii. Acum, primim sute de candidaturi, ceea ce îngreunează selecţia“, spune, pentru Capital, Ramona Toma, Division Manager Recruitment, Training and Development al Real Hypermarket România. Aceasta subliniază că avalanşa de CV-uri primite se traduce printr-un număr mult mai mare de interviuri, de centre de evaluare şi de teste. „În consecinţă, volumul de muncă a fost superior în acest caz“, subliniază Toma.

Cazul Metro nu e singular pe piaţa locală a muncii, care s-a transformat într-un a interviurilor multiple. Dacă până la izbucnirea crizei doar pentru posturile de top management candidaţii treceau prin mai multe interviuri, acum, lucrurile s-au schimbat. „Această practică s-a extins şi către poziţiile de middle management şi chiar către cele pentru entry level“, declară pentru Capit

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 22 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°