Cătălin Boboc, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Brăila, este dezamăgit de una din noile prevederi ale mult criticatei Legi a învăţământului pe care Guvernul vrea să o introducă, şi anume că universităţile de stat nu vor mai putea fi înfiinţate decât dacă între acestea există distanţa de 200 km.
Din acest punct de vedere, Boboc consideră că visul înfiinţării unui centru universitar în Brăila e pe cale de a deveni imposibil. "Ne dorim cu toţii crearea unei universităţi la Brăila, mai cu seamă cei mai tineri. Conform noilor prevederi din legea învăţământului, care eu sper să nu treacă, universităţile de stat nu se vor mai putea înfiinţa la mai puţin de 200 km una de alta. Din punctul ăsta de vedere, pentru noi poziţia geografică e un dezavantaj şi putem spune că s-a dus dezideratul nostru, pentru că avem Galaţiul în apropiere", a declarat liberalul în timpul unei conferinţe de presă. Cătălin Boboc, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Brăila, este dezamăgit de una din noile prevederi ale mult criticatei Legi a învăţământului pe care Guvernul vrea să o introducă, şi anume că universităţile de stat nu vor mai putea fi înfiinţate decât dacă între acestea există distanţa de 200 km.
Din acest punct de vedere, Boboc consideră că visul înfiinţării unui centru universitar în Brăila e pe cale de a deveni imposibil. "Ne dorim cu toţii crearea unei universităţi la Brăila, mai cu seamă cei mai tineri. Conform noilor prevederi din legea învăţământului, care eu sper să nu treacă, universităţile de stat nu se vor mai putea înfiinţa la mai puţin de 200 km una de alta. Din punctul ăsta de vedere, pentru noi poziţia geografică e un dezavantaj şi putem spune că s-a dus dezideratul nostru, pentru că avem Galaţiul în apropiere", a declarat liberalul în timpul unei conferinţe de presă.