Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii, scoși în stradă de sărbătorile pascale

Publicat in Adevarul, joi 1 aprilie 2010 ·

Peste 300 de polițiști vor fi mobilizați pentru a asigura liniștea orașului de Paște. Pe străzile municipiului Bacău vor fi prezente peste 160 de patrule din care 89 auto și 71 pedestre

Începând de astăzi și până pe data de 6 aprilie străzile municipiului Bacău vor fi pline de polițiști. Inspectoratul Poliție al Județului (IPJ) Bacău a luat decizia ca de sărbătorile pascale să se dubleze numărul de echipaje care patrulează pe străzile orașului. "Aproximativ 300 de polițiști vor fi prezenți în aceste zile pe străzi. În total vor fi 160 de patrule din care 89 auto și 71 pedestre. Acțiunile se vor desfășura în colaborare cu celelate instituții care au atribuții în asigurarea liniștii și ordinii publice", a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Cele mai multe efective de polițiști vor fi comasate în zonele lăcașelor de cult. Zona centrală a orașului unde sunt amplasate Catedrala ortodoxă "Înălțarea Domnului" și Catedrala catolică "Sfinții Petru și Pavel" vor fi cele mai păzite zone din oraș. Lăcașele de cult nu vor fi însă singurele zone unde polițiștii vor fi comasați în număr mare.

"Vom efectua acțiuni de patrulare în zonele piețelor dar ne vom concetra și asupra prevenirii și combaterii furturilor din autoturisme și locuințe", ne-a mai declarat Narcisa Butnaru. Alte zone din oraș în care polițiștii vor fi prezenți în număr mare în următoarele șase zile sunt Insula de Agrement, Parcul Cancicov, Parcul Trandafirilor, cartierele Orizont, Narcisa, Ștefan Cel mare, Gară și Miorița.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 26 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 35 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 41 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 32 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 48 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°