Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Badea: "Putem să obţinem cele trei puncte puse în joc"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 1 aprilie 2010 ·

Neînvinsă de cinci etape, F.C. Internaţional Curtea de Argeş primeşte sîmbătă vizita Rapidului. Pentru a ieşi din zona retrogradării, echipa lui Ionuţ Badea are mare nevoie de cele trei puncte puse în joc în potriva Rapidului.

"Cu Rapid va fi un meci foarte important şi dificil pentru noi, deoarece este o echipă puternică, cu ambiţii şi aspiraţii la primele locuri. Au o dinamică foarte bună, cu o linie de mijloc şi atacanţi care pot face diferenţa. Sîntem neînvinşi de cinci etape, dar nu am realizat practic nimic pînă acum, decît faptul că am reintrat în lupta salvării menţinerii în prima Ligă.

Ne propunem să învingem sîmbătă, dar urmează să vedem dacă vom şi reuşi. Pregătim cît mai bine acest meci, şi sperăm să fim ca atitudine şi ambiţii, cel puţin la fel ca adversarii noştri. Rapid nu trece la ora actuală printr-o perioadă fastă şi dacă echipa noastră va avea la ora partidei o bonificaţie la ambiţie şi atitudine, putem să obţinem cele trei puncte puse în joc", a spus Ionuţ Badea.

Revenit după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon timp de aproape opt luni, fundaşul Florin Popa a jucat etapa trecută la Iaşi ultimile 5 minute. "Am trecut peste o perioadă foarte grea şi acum sper să joc în primul meci pe teren propriu după accidentare. Antrenorul Ioan Andone a venit la echipă de 2-3 zile şi nu cred că poate face mare lucru peste noapte. Noi am bătut Rapidul în Cupa României, dar atunci au venit cu nasul pe sus, iar echipa noastră a cîştigat prin atitudine, lucru pe care sper să îl repetăm şi acum”, spune Florin Popa.

Neînvinsă de cinci etape, F.C. Internaţional Curtea de Argeş primeşte sîmbătă vizita Rapidului. Pentru a ieşi din zona retrogradării, echipa lui Ionuţ Badea are mare nevoie de cele trei puncte puse în joc în potriva Rapidului.

"Cu Rapid va fi un meci foarte important şi dificil pentru noi, de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 30 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 50 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 35 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°