Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România se numără printre statele unde Daimler a dat mită pentru facilitarea unor contracte

Publicat in Mediafax, joi 1 aprilie 2010 ·

România se numără, alături de Coreea de Nord, Libia, Bulgaria sau Yemen, printre statele în care Daimler a oferit mită şi cadouri unor oficiali pentru a-şi asigura sprijinul acestora în vederea încheierii de contracte de vânzare de autovehicule cu autorităţile din ţările respective.

Plăţile incorecte au fost efectuate prin intermediulbirourilor din Istanbul ale subisidiarei Mercedes-Benz Turk (MBTurk) a Daimler şi se ridică la cel puţin 3,88 milioane deeuro, potrivit unui acord între grupulgerman şi procuratura americană, referitor la încheierea amiabilă aanchetei SUA care vizează afaceri din 22 de ţări, depus latribunalul din districtul Columbia.

MB Turk produce autobuze pe care le exportă în mai multestate.

Acte găsite de Daimler în seiful din sediul MB Turk în 2006 şialte dovezi indică plăţi de aproximativ 6,05 milioane de euro cătrepărţi terţe în legătură cu tranzacţii de export de autovehiculecătre clienţi guvernamentali din afara Turciei, respectiv dinCoreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, România, Rusia, ArabiaSaudită, Yemen şi alte state, se arată în document.

Aceste tranzacţii au generat venituri de 95 de milioanede euro.

Din cele 6,05 milioane de euro plătite de MB Turk unor terţipentru tranzacţii de export, cel puţin 3,88 milioane de euro auconstat în plăţi incorecte şi cadouri, din care 3,3 milioane aufost înregistrate în actele companiei turce sub acronimul N.A.(prescurtarea de la Nutzliche Aufwendungen - plăţi utile).

Cele 3,88 milioane de euro, constând în bani şi cadouri, au fostplătite unor oficiali guvernamentali sau unor părţi terţe, cuînţelegerea ca acestea să fie date mai departe, în întregime sauparţial, unor oficiali care să ajute Daimler să-şi asigure vânzareaunor auotvehicule către clienţi guvernamentali.

SUA a acuzat, în martie, grupul auto german Daimler că a oferitunor oficiali străini milioane de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 21 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 22 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°