Propunând ca temă de dezbatere a lunii aprilie Generaţiile literare, îmi vine în minte o întrebare pe care mi-am pus-o si altă dată: există, în acest moment, un război între generaţiile literare de la noi, cu precădere între scriitorii tineri si cei maturi/ consacraţi/ cu nume?

Răspunsul meu de acum nu e diferit, afară de unele accente altfel aşezate, de cel dat cu alte prilejuri: deşi vedem şi auzim exploziile unor grenade ce par înfricoşătoare, deşi cad şi răpuşi în conflictul abstract peste tot anunţat, eu nu cred în realitatea acestui război al generaţiilor literare.

Într-un război adevărat taberele se află pe poziţii potrivnice pentru că sunt în nepotrivire, incompatibile, atât prin felul cum se definesc literar, cât şi prin interese.

Or, eu nu văd la tinerii scriitori o înţelegere a literaturii radical schimbată faţă de a scriitorilor cu nume. Dimpotrivă, unele din caracterele proprii tinereţii, cum ar fi spiritul rebel, îndrăzneala, capacitatea de a înnoi, le întâlnim nu de puţine ori la autori din generaţiile trecute de tinereţea biologică. Exemple? În poezie -Mircea Ivănescu, sau Ion Mircea, sau Ion Mureşan, sau Ioan Es. Pop, sau Alexandru Muşina. De altfel, mulţi dintre poeţii tineri de valoare îi recunosc pe aceştia (dar şi pe alţii) drept modele. Faptul că tinerii scriitori îşi aleg modele şi le afirmă cu francheţe ţine de firescul vieţii literare. După cum în aceeaşi zonă a firescului se înscrie şi respingerea de către ei, tot aşa, făţişă, a unor autori cu nume, care-i dezamăgesc. Iar aceste demersuri ale tinerilor nu trebuie să ne trimită cu gândul la război, ci constituie chiar o formă de manifestare a păcii: tinerii se integrează, dar cu discernământ. Avem de-a face cu un proces de continuitate, nu cu unul de demolare. Când pătrunzi într-un spaţiu nou cauţi reperele, cauţi să te sprijini pe ceea ce e sol