Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferte de ultimă oră la pensiunile nemţene

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

Patronii cabanelor negociază cazarea în zilele de Paşte pentru a avea clienţi. Unele agenţii de turism vor fi deschise şi mâine.

Ofertele includ câteva zile de relaxare, care încep din această seară sau de mâine la prânz şi se încheie cu micul dejun de luni dimineaţa. Preţul unui astfel de pachet, cu tot cu masa festivă, variază de la 1.100 la 1.400 de lei de familie, în funcţie de zilele de cazare şi condiţiile oferite.

„Avem ceva rezervări, dar nu la capacitate maximă. Sunt turişti care vin din toată ţara, dar chiar şi din Neamţ“, spune administratorul unei pensiuni turistice de la Văratec. Dacă în anii trecuţi rezervările se făceau cu mai multe luni înainte, acum patronii pensiunilor sunt dispuşi la negocieri cu clienţii.

„Până acum nu aveam rezervări decât pentru 25% din capacitatea pensiunii, dar sperăm că vor fi turişti de Sărbători. Noi nu pregătim masă festivă decât dacă avem solicitări“, a spus Anton Heleşteu, administrator la o unitate de cazare din Agapia.

Circuit la mănăstiri

Nemţenii care doresc să facă economie şi nu au nevoie de cazare, pot alege un circuit la mănăstirile din judeţ. Agenţiile de turism din oraş s-au pregătit cu astfel de oferte pentru grupuri de cel puţin zece persoane. „Până acum nu am avut cereri, dar dacă este cazul ne putem organiza. Un astfel de circuit costă 150 de lei de persoană“, ne-a spus Cristian Petroşanu, directorul unei agenţii de turism. Un astfel de traseu include mănăstirile Agapia, Văratec, Neamţ, iar la întoarcere se face oprire la Secu şi Sihăstria.

De asemenea, persoanele interesate pot vizita şi Cetatea Neamţului sau Zimbrăria. „Am auzit de astfel de circuite pentru o zi la mănăstirile din Neamţ şi mi se par foarte interesante. Dacă ne vom strânge un grup mai mare, chiar am putea să mergem“, a spus Lavinia Radu, o tânără de 28 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 15 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 39 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°