Din nou în miezul crinilor enormi...
Din nou în miezul crinilor enormi Tu m-ai lăsat să-ţi umblu sub veşminte Atît de liniştită că de-abia Se auzea suflarea ta fierbinte Blînd înalţîndu-ţi sînii ca pe-o nea Ce a căzut şi-acum se urcă iară, Spre-a n-o topi cu îndrăzneala mea, În raiul parfumat de-odinioară, Unde ucigător de pur coboară Din nou în miezul crinilor enormi.
Mi-e teamă c-o s'te spulberi cînd adormi!
Cu îngerul de joi totul alunecă.
Cu îngerul de joi totul alunecă Deja spre dulcele Înger Duminică. Aureola coaptă i se-nclină Fără sfială către coapsa plină Şi aripile calde i se-aţîţă Dacă ating femeile cu ţîţă Şi cu buric lăsat la întîmplare Pe pîntecele-avid de dezmierdare. Lui i-e-o ruşine grea cînd ocroteşte Locul acela cu parfum de peşte, Ba-l mai şi cîntă, laudă întruna Divina-i clipoceală-n rouă, spuma Prelinsă pe patlaginile late În zori. O, bucurii nevinovate.
Sînt curios cum îmi va fi versul final.
Sînt curios cum îmi va fi versul final. Oare cu fluturi? Poate roua, poate îngeri O să-mi străbată clipa-naltă-n mal Izbit de pieptul meu cu dulci atingeri De inimă şoptită a rămas Bun pentru cei care mă iau de mînă Să îmi strecoare peste gură-o rîmă Ca să o am de mîngîiat la parastas. Şi-o să v-aud cum rîdeţi voi, în soare Rostogolindu-vă cu dalbele popouri Ale atît de-mpalidatelor fecioare, Oh, preţuindu-le - calde lingouri De aur fin dospit în aluaturi Luate şi de Dumnezeu la dînsu-n paturi. Ci eu, mofluz, sub scînduri, bat din buze În amintirea după-amiezilor confuze, Cînd sînii sfarmă năstureii de la bluze.
Se bat covoarele a toamnă lungă.
Se bat covoarele a toamnă lungă, Castanele au ţepii tot mai moi, Murate-n dup-amiezele de-oloi; Din urmă melcii vor să ne ajungă Şi să ne-ntrebe ce mai ştim de îngeri; S-au cam rărit şi-apar numai sp
