Cei care doresc să aducă o contribuție, cât de mică, la îmbunătăţirea vieţii celor săraci, o pot face la urnele ce au sigla Episcopiei Severinului și Strehaiei, amplasate în supermarketurile din Severin.
Ultima urnă a fost amplasată ieri, iar campania se încheie la o săptămână după sărbătorile pascale. “Cu banii pe care îi vom strânge din campania ”Oferiți un zâmbet semenilor noștri” vom ajuta familiile sărace și persoanele aflate în evidența Asociației Filantropia Severin.
Avem cereri făcute de persoane nevoiașe care solicită ajutor. Unii dintre ei cer ajutor financiar alții ajutor material. Cererile urmează să fie aprobate și apoi să le rezolvăm. Data aleasă de desfășurare a campaniei nu este întâmplătoare. În această perioadă trebuie să fim mai buni, să iertăm și dacă se poate să ne ajutăm semenii care se află în impas”, spune preotul Stelian Corcoveanu.
Anul trecut, au fost ajutați 33 de copii săraci din 11 școli generale din Drobeta Turnu Severin. Asociația Filantropia a luat legătură cu preoții ce predau în școli și au venit în ajutorul celor mai nevoiași elevi.
Cu banii strânși, anul trecut, din campania ”Oferiți un zâmbet semenilor noștri”, am organizat acțiunea intitulată ”Culorile inocenței”, cu ocazia Zilei Copilului de 1 Iunie.