Ne-au furat încă o dată căruciorul, acum din faţa uşii, de pe palier, unde stătea în pană de câteva luni. Îmi place să cred că din milă nu ni l-au luat şi pe cel parcat lângă uşa liftului, la parter. La fel ca prima dată, l-am descoperit după câteva zile. Acum era locuit de un puradel, scos la cerşit în faţa unui mare magazin alimentar.

În aceeaşi săptămână, am pierdut o sumă importantă de bani, mi-au căzut pur şi simplu din buzunar. Aţi fi tentaţi să spuneţi că sunt ghinionistă rău.

Ieri după-masă am mai păţit una, s-a dărâmat ditamai comoda din sufragerie, la câţiva milimetri de copilul meu. Nici nu mă pot gândi cât de aproape de o nenorocire am fost. De data asta, e rândul meu să mă consider al naibii de norocoasă.

Iniţial, cînd m-am gândit la cum aş putea povesti toate astea, am fost tentată să intru într-o dezbatere inutilă despre eficienţa organelor de ordine, despre frica de a le cere ajutorul în cazul unui banal furt de cărucior, nu pentru că nu ar fi reuşit să îl recupereze, ci pentru că nu m-ar fi apărat nicicum de eventuala răzbunare a hoţilor. Poate şi pentru că suntem în Săptămâna Mare, mi s-a părut mai util să vorbesc despre o aritmetică absurdă poate şi total nedemonstrată

Noroc-ghinion, şansă-neşansă, karmă bună sau nu, cred că există o legătură între toate lucrurile astea mai mult sau mai puţin importante ce ni se-ntâmplă zilnic.La fel, eu cred că nu ajungi să înţelegi nimic dacă încerci să judeci evenimentele izolat, după principiile unei matematici simple, ca să nu zic simpliste. Nu întotdeauna vei primi mulţumiri exact de la persoana căreia tocmai i-ai făcut un bine, aşa cum s-ar putea să nu observi consecinţele unui rău făcut chiar pe ascuns.

Mă întristează oamenii care se grăbesc să îşi achite micile datorii pe care le au, de genul unei beri cu care le-ai făcut cinste şi care, în spiritul unei corectitudini exagera