Doctorul în ştiinţe medicale Oana Elena Ancuşa, medic specialist în boli interne şi asistent universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, nu e, cu VIRUSUL HIV ŞI IMUNODEFICIENŢ A UMANĂ (Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009), la prima carte pe care o scrie. „În anul 1988 am publicat lucrarea «SIDA şi societatea umană». Prin rândurile cărţii am solicitat o mobilizare amplă şi responsabilă a factorilor de decizie ai societăţii umane. Spre regretul meu, până azi nimic nu s-a schimbat. Cu o speranţă mai optimistă, pentru aceste motive revin“. Afirmaţia pesimistă din această precizare a autoarei nu ni se pare îndreptăţită, în baza unor informaţii cunoscute. Doar se afirmă că „lupta contra SIDA nu are susţinere“, fără o argumentaţie solidă, ori cu enunţul eminamente emoţional şi excesiv de „liric“ din primul capitol „Flacăra zilei de luptă contra HIV şi SIDA s-a stins pentru români în ziua aprinderii“, nu ni se pare suficient pentru a se demonstra blocajul în privinţa prevenţiei şi combaterii maladiei. (...)
Publicitate Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Doctorul în ştiinţe medicale Oana Elena Ancuşa, medic specialist în boli interne şi asistent universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, nu e, cu VIRUSUL HIV ŞI IMUNODEFICIENŢ A UMANĂ (Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009), la prima carte pe care o scrie. „În anul 1988 am publicat lucrarea «SIDA şi societatea umană». Prin rândurile cărţii am solicitat o mobilizare amplă şi responsabilă a factorilor de decizie ai societăţii umane. Spre regretul meu, până azi nimic nu s-a schimbat. Cu o speranţă mai optimistă, pentru aceste motive revin“. Afirmaţia pesimistă din această precizare a autoarei nu ni se pare îndreptăţită, în baza unor informaţii cunoscute. Doar se afirmă că „lupta contra SIDA nu are susţinere“, fără o argumentaţie solidă, ori