În martie anul acesta, cu ocazia alegerilor locale, Partidul Libertăţii condus de liderul anti-imigraţie şi anti-islamic Geert Wilders a dat din nou dureri de cap teribile establishment-ului politic olandez, la un an după episodul votului pentru Parlamentul European.

În martie anul acesta, cu ocazia alegerilor locale, Partidul Libertăţii condus de liderul anti-imigraţie şi anti-islamic Geert Wilders a dat din nou dureri de cap teribile establishment-ului politic olandez, la un an după episodul votului pentru Parlamentul European. Formaţiunea lui Wilders a candidat în două oraşe importante – Haga şi Almere: în primul a ieşit pe locul doi după social-democraţi, iar în al doilea a cumulat cele mai multe voturi. Se întrevede perspectiva unui Wilders ca actor politic important – unii nu exclud posibilitatea de a se clasa pe locul I şi de a deveni premier – după alegerile generale care vor avea loc în iunie. Uluiţi, politicienii şi ziariştii batavi împart responsabilităţile: revenirea extremei drepte, populism, pericol politic, nou tip de fascism etc. Puţini – dar numărul lor creşte – au curajul să analizeze rădăcinile mai adînci ale problemei. Ascensiunea Partidului Libertăţii este rezultatul unei atmosfere de frică provocată de excesele corectitudinii politice, mergînd pînă la procese intentate de stat. Iar această teamă a devenit insuportabilă pentru un număr tot mai mare de cetăţeni olandezi, care defulează prin buletinul de vot.

Cazul Gregorius Nekschot

Olandezii sînt un popor la care manifestările iconoclaste reprezintă o tradiţie. Parade gay extravagante la care asistă inclusiv familii cu copii, petrecerea generală şi bezmetică de Ziua Reginei, concursuri de ciclism în pielea goală, caricaturi şi desene în care membrii familiei regale apar în ipostaze ridicole sau sexuale: nimeni nu se supără. Cu atît mai de înţeles este uimirea cu care publicul