În etapa a XXV-a a Ligii I de fotbal, FC Braşov va întâlni, în deplasare, în această seară, de la ora 18.30, pe Steaua. Partida va fi transmisă, în direct, pe Digi Sport şi în format livetext pe site-ul www.adevarul.ro.
Stadionul Ghencea va găzdui diseară o partidă între două formaţii care nu se regăsesc în acest retur de campionat. Atât Steaua, dar mai ales FC Braşov, au avut prestaţii mai mult decât modeste în primele opt etape.
Dacă „stegarii" s-au îndepărtat decisiv de locurile europene, „roş-albaştrii" ies din lupta pentru titlu în cazul unui rezultat negativ în meciul cu formaţia de la poalele Tâmpei.
Deranjat de afirmaţiile preşedintelui Stelei, Valeriu Argăseală, care a dat de înţeles că FC Braşov a lăsat-o mai moale în meciul cu CFR Cluj, pierdut de „stegari" cu 0-1, antrenorul braşovenilor, Viorel Moldovan, a prefaţat ironic partida cu Steaua.
Glumeţul Moldovan
„Mergem cu gânduri paşnice în Ghencea, întrucât suntem siguri că vom pierde categoric. Acesta este obiectivul nostru, să revitalizăm echipele aflate în suferinţă.
Suntem precum Crucea Roşie, ajutăm candidatele la titlu şi ne dăm la o parte la fiecare meci. Le transmit steliştilor că vor avea o misiune uşoară cu noi, întrucât voi menaja toţi jucătorii şi vom evolua cu echipa a doua", i-a ironizat Moldovan pe stelişti.
Revenind la un ton serios, Moldovan crede că propria formaţie poate obţine cel puţin un punct în Ghencea. „Steaua rămâne Steaua şi vom avea parte de un meci extrem de dificil.
În contextul actual, ne mulţumim şi cu un rezultat de egalitate. Steaua este o echipă de tradiţie, pe care o respectăm, dar vrem să o învingem", a completat „Moldo-gol".
Pentru confruntarea cu Steaua, Viorel Moldovan nu se va putea baza pe Rui Duarte, Grigore şi Ezequias, primul fiind suspendat, iar ceilalţi doi accidentaţi.
Fără prime speciale