„Luminarea medicilor este obligaţia noastră sacră“.
Aşezate exact sub titlul („capul“) revistei HIPOCRATE, cuvintele acestea sună ca un crez, ca un angajament, ca un program de acţiune, chiar. Pentru ca pe coperta interioară (un fel de „pagină de gardă“) să capete o nuanţă ce-i lărgeşte orizontul: „Sprijinirea medicilor tineri este obligaţia noastră sacră“. Una din căile eficiente pentru îndeplinirea celor două sacre obligaţii rezidă în readucerea în planul actualităţii a valorilor trecutului şi nu doar ca un gest de meritată recunoştinţă, ci, mai ales, ca surse de cunoştinţe profesionale şi exemple de dăruire, de abnegaţie, de omenie şi cultură ce merită a fi urmate de noile generaţii. Şi dacă acest lucru poate fi valabil în orice domeniu de activitate, pentru medicină este o condiţie obligatorie. Fapt ilustrat cât se poate de bine de nr. 39 al revistei amintite, care are pe copertă chipurile a trei „stâlpi“ ai Urologiei româneşti – profesorii Mihail Neagoe (83 de ani), Cezar Vlad (93 de ani) şi Dragoş Momiceanu (88 de ani) – deasupra unui titlu grăitor: „Seniorii de la Panduri“. (...)
Publicitate Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
„Luminarea medicilor este obligaţia noastră sacră“.
Aşezate exact sub titlul („capul“) revistei HIPOCRATE, cuvintele acestea sună ca un crez, ca un angajament, ca un program de acţiune, chiar. Pentru ca pe coperta interioară (un fel de „pagină de gardă“) să capete o nuanţă ce-i lărgeşte orizontul: „Sprijinirea medicilor tineri este obligaţia noastră sacră“. Una din căile eficiente pentru îndeplinirea celor două sacre obligaţii rezidă în readucerea în planul actualităţii a valorilor trecutului şi nu doar ca un gest de meritată recunoştinţă, ci, mai ales, ca surse de cunoştinţe profesionale şi exemple de dăruire, de abnegaţie, de omenie şi cultură ce merită a fi urmate de n