Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au câştigat de Paşte cu "Obiectiv"

Publicat in Vocea Brailei, vineri 2 aprilie 2010 ·

Norocoşii câştigători ai concursului de Paşti au intrat joi, 1 aprilie, în posesia premiilor oferite de cotidianul nostru.

Cititori fideli ai ziarului, fie că au mai primit sau nu premii la alte concursuri organizate de "Obiectiv Vocea Brăilei", câştigătorii s-au convins că ziua păcălelilor poate fi şi una cât se poate de favorabilă pentru ei. Cotidianul nostru a oferit mobila de bucătărie de la Lonamad şi 3 miei de Paşti.

Unul dintre premiile tradiţionale, mielul de Paşti, i-a revenit Valentinei Niţă, de 30 de ani, care este "abonată" la premiile oferite de "Obiectiv Vocea Brăilei". Soţul ei, Liviu Niţă, care a venit la redacţie să ridice premiul, ne-a spus că citeşte zilnic ziarul, "pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în Brăila", însă taloanele le-a completat pe numele Valentinei, pe care sorţii o răsfaţă. Un alt miel a intrat în posesia Amaliei Mihaiu, de 21 de ani, prin intermediul unchiului său, Niţă Tănase, deoarece câştigătoarea nu a putut veni la redacţie să ridice premiul. "Nu-i venea să creadă că a câştigat, este pentru prima dată, credea că este păcăleală de 1 aprilie", ne-a precizat Niţă Tănase. Cel de-al treilea premiu tradiţional a fost câştigat de Petrea Coadă, de 70 de ani, pentru care bucuria a fost cu atât mai mare cu cât a recunoscut că din bugetul familiei sale de pensionari nu-şi putea permite să cumpere un miel de Paşti.

Marele premiu al concursului de Paşti, mobilier de bucătărie de la Lonamad, a fost câştigat de Nicoleta Ionaşcu, în vârstă de 28 de ani. Norocoşii câştigători ai concursului de Paşti au intrat joi, 1 aprilie, în posesia premiilor oferite de cotidianul nostru.

Cititori fideli ai ziarului, fie că au mai primit sau nu premii la alte concursuri organizate de "Obiectiv Vocea Brăilei", câştigătorii s-au convins că ziua păcălelilor poate fi şi una cât se poate de favorabilă pentru ei. Cotidianu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 3 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum o ora
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 9 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 3 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°