Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minţim, în medie, de 4 ori pe zi

Publicat in Romania Libera, vineri 2 aprilie 2010 · ·

Cea mai des întâlnită minciună este "scuze, n-am avut semnal la telefon". În medie, această minciună este folosită de patru ori pe zi şi de circa 1.500 pe an, arată un sondaj recent. Aproape unul din şase bărbaţi recunoaşte că în general minciunile sunt adresate soţiei sau prietenei, lor revenindu-le, în medie, câte o porţie zilnică de doua minciuni, după cum scrie publicaţia The Telegraph, citată de ziare.com.

Minciuna legată de telefon şi de lipsa semnalului este favorita a una din patru persoane, care în momentul apelului apasă butonul "ignore" al telefonului. După cum arată sondajul OnePoll, realizat pe 4.300 de voluntari din Marea Britanie, una din trei persoane minte în legătură cu greutatea, iar un sfert dintre cei chestionaţi îşi mint partenerul că arată bine într-o costumaţie, deşi gândesc exact contrariul.

Peste 40% dintre femei mint în legătură cu costul real al hainelor achiziţionate, iar 30% mint în legătură cu câtă băutură au consumat. Trei sferturi dintre respondenţi sunt de părere că femeile ştiu cel mai bine să mintă. De altfel, doar 46% dintre femei au fost prinse asupra faptului, situaţie în care se regăsesc 58% dintre bărbaţi. "Nu am bani la mine", este a doua minciună ca frecvenţă, urmată de "Totul e în regulă, sunt bine", "Arăţi foarte bine" şi "Mă bucur să te văd".

Tehnologia modernă ne oferă noi modalităţi de a ne "scoate cămaşa", printre replicile nou intrate în uz fiind şi "Nu am primit mailul", "Serverul era căzut", sau "Mi-a murit bateria". În medie, bărbaţii spun câte cinci minciuni pe zi, în timp ce femeile se limitează la trei. Cea mai des întâlnită minciună este "scuze, n-am avut semnal la telefon". În medie, această minciună este folosită de patru ori pe zi şi de circa 1.500 pe an, arată un sondaj recent. Aproape unul din şase bărbaţi recunoaşte că în general minciunile sunt adresate soţiei sau p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea la extreme: cod galben de CANICULĂ în sud și furtuni puternice în Transilvania și Moldova

Gandul acum 13 minute
Meteorologii au emis, marți, 17 iunie, avertizări Cod galben de caniculă în sudul țării și de instabilitate atmosferică în mai multe zone din Transilvania și Moldova. Codul galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic este valabil

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Un lift cu trei adulţi şi un copil mic a căzut în gol două etaje, într-un bloc din Timişoara / Cei patru au fost salvaţi de pompieri şi li se acordă primul ajutor

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un ascensor în care se aflau trei adulţi şi un copil s-a prăbuşit în gol două etaje, într-un bloc dintr-un cartier din Timişoara. Cei patru, doi bărbaţi şi o femeie cu un copil mic, au fost salvaţi d

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum o ora
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

Nicușor Dan: Săptămâna aceasta vom avea PREMIER. Avem un acord pe 75-80% dintre măsuri

Gandul acum 19 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat că negocierile pentru formarea noului Guvern sunt avansate, iar optimismul este împărtășit de toate partidele implicate, și a afirmat că săptămâna aceasta „vom avea premier”. Întrebat dacă viitorul premier va fi I

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz, în largul coastelor Emiratelor Arabe, între Oman şi Iran

Adevarul acum 53 minute
O navă s-a ciocnit marţi cu alte două vase care navigau în apropierea Strâmtorii Ormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor maritime, după ce compania britanică de securitate maritimă Ambrey a raportat un incident în largul

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum o ora
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Accident grav la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța! Două camioane și trei autoturisme, implicate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 17 iunie 2025 în localitatea Mihail Kogălniceanu județul Constanța. Potrivit ISu Constanța 2 camioane și 3 autoturisme au fost implicate în accident. La fața locului intervine Detașamentul Palas cu o autosp

Cod Galben de viituri și inundații! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00.

Paranoia Iranului faţă de Mossad creşte. Zeci de persoane au fost arestate pe fondul temerilor că spionii israelieni poartă „măşti, pălării şi ochelari de soare”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul a arestat zeci de persoane suspectate de spionaj, pe fondul temerilor crescânde în Republica Islamică cu privire la amploarea infiltrării serviciilor secrete israeliene, Mossad, transmite News

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°