Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea 2 aprilie pe litoral vor fi maxim 15 grade

Publicat in Ziua Constanta, vineri 2 aprilie 2010 ·

Cele mai mici valori nu vor coborî sub 13 grade în depresiuni, dar vor fi şi vârfuri de 20 de grade, cum e cazul în Muntenia.

În Oltenia însă, se înnorează treptat şi local s-ar putea să apară şi câte o ploaie, aşa că şi temperaturile sunt ceva mai modeste, cu 15 grade la Drobeta Turnu Severin şi 17 la Craiova şi Râmnicu Vâlcea.

Dobrogenii se bucură de soare întreaga zi, iar locuitorii din zona litoralului vor avea parte de 15 grade la amiază, în timp ce la Tulcea e chiar o idee mai cald, cu 17 grade Celsius.

În Moldova vremea e mai frumoasă azi decât ieri. Soare şi puţini nori neaducători de ploaie, un tablou meteo ce încurajează maximele să atingă 16-17 grade în nord şi centru şi 18-19 în sud.

Soarele se retrage azi în spatele norilor atât în Banat, cât şi în Crişana şi Maramureş. Chiar dacă ziua a început frumos în interiorul arcului carpatic, după masă o umbrelă nu ar strica. În plus şi vântul prinde putere şi va sufla cu 20-25 de km pe oră şi singurii din regiune care se aleg doar cu soare sunt transilvănenii. Maximele însă nu sunt motiv de nemulţumire. Vinerea Mare aduce minimum 14-15 grade Celsius, cu valori de până la 17 grade la Oradea.

Bucureştenii nu vor avea motive să se plângă de vreme azi. Chiar dacă dimineaţa este răcoare, cu numai 4-5 grade, amiaza va aduce un soare blând, primăvăratic, un vânt abia perceptibil şi 20 grade Celsius perfecte pentru o zi în care pregătirile de Paşti sunt în toi.

A doua zi a lunii aprilie aduce la Chişinău câţiva nori din care peste zi s-ar putea să cadă şi câte o ploaie slabă. Amiaza însă se anunţă plăcută: în ciuda ploii, maxima va atinge 16 grade. Doar două grade mai puţin se aşteaptă în Bălţi şi 18 grade la Cahul, în sud.

Sursa: Realitatea.net

Cele mai mici valori nu vor coborî sub 13 grade în depresiuni, dar vor fi şi vârfuri de 20 de grade, cum e cazul în Munteni

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 34 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 21 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°