Chiar dacă e neantologată şi neevaluată, există, neîndoielnic, o literatură a spaţiului Bălţii Brăilei. Panait Istrati a văzut aici un spaţiu al libertăţii, M. Sadoveanu un loc al genezei perpetue, cu mâluri roditoare, cu potop de ape şi stihii năpraznice.

Cu povestirea "Pescarul Amin", de Vasile Voiculescu şi "Mistreţii erau blânzi", de Ştefan Bănulescu începe evocarea unei noi dimensiuni a acestui spaţiu. Dacă e să remarcăm o evoluţie a temei, se impune trecerea de la pitoresc şi decorativ la dimensiunea mitică şi magică a acestui spaţiu. Deşi e doar la o palmă de loc de spaţiul Bărăganului, drumul în lumea Bălţii Dunării nu e doar în spaţiu, ci mai ales este o călătorie în timp. Se coboară spre o lume arhaică, o lume străveche, cu legi nevăzute şi necunoscute decât de cei ce trăiesc numai acolo şi au beneficiat de un tip de iniţiere. Balta nu mai e locul unde sunt într-o miraculoasă rodnicie pământul şi apa, nici locul unde se contemplă facerea şi desfacerea lumilor vegetale, ca într-un imperiu al germinaţiei, ci un spaţiu magic, unde legendele şi miturile pulsează în fapte aparent mărunte, camuflate în real. Un poet al acestui spaţiu literar căruia i-a revelat mari latenţe literare este Fănuş Neagu. Povestirile "Cocoşul roşu" şi "Salcia neagră", cuprinse în volumul de debut, "Ningea în Bărăgan", sunt primele povestiri care evocă lumea Bălţii. Romanele "Îngerul a strigat" şi "Scaunul singurătăţii" cuprind pagini memorabile despre Balta Brăilei. Ştefan Bănulescu evoca "Insula Cailor", - numele metaforic al Bălţii, în romanul "Cartea milionarului". Dar povestirea care captează magicul acestui colţ de lume este "Doi saci de poştă", ultima povestire a volumului "Vară buimacă". Este o povestire excepţională, pe care Ion Negoiţescu o socoteşte printre cele mai valoroase povestiri româneşti moderne.

"Moartea cu opt trupuri galbene"

E începutul verii astro